g4media.ro

Igor Dodon, marioneta lui Putin în Moldova, a fost invitat la Budapesta să-l susțină pe Viktor Orban la alegeri
Fostul președinte al Republicii Moldova, Igor Dodon, care este marioneta dictatorului rus Vladimir Putin, a transmis un mesaj din Budapesta, unde a participat la conferința CPAC Hungary 2026, potrivit Unimedia, citată de Rador. El a fost în Ungaria pentru a-l susține la alegerile parlamentare pe Viktor Orban, calul troian al ...

Lumea, ameninţată de cea mai gravă criză energetică din ultimele decenii, avertizează şeful AIE: „Nicio țară nu va fi imună”
Lumea s-ar putea confrunta cu cea mai gravă criză energetică din ultimele decenii din cauza războiului din Orientul Mijlociu, a avertizat luni Fatih Birol, directorul Agenţiei Internaţionale pentru Energie (AIE), descriind o „ameninţare majoră” pentru economia mondială, notează AFP. „Până în prezent, am pierdut 11 milioane de barili pe zi, ...

ANALIZĂ Cine (mai) conduce Iranul?
Liderul suprem iranian, Mojtaba Khamenei, este în viață, dar nu deține în prezent control real asupra aparatului de conducere al Iranului, iar balanța puterii pare să încline în favoarea Corpului Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC), mai degrabă decât a lui Khamenei însuși, potrivit celor mai recente evaluări facute de serviciile de ...

Ministru bulgar: Presiunea migrației la frontiera de stat a Bulgariei este scăzută
Situația migrației la frontiera de stat a Bulgariei este în momentul de față calmă. Există o tendință constantă de scădere a presiunii migrației, care este cu 70% mai mică decât în anii precedenți, potrivit publicației bulgare 24 Chasa, citatî de Rador. Acest lucru a fost revelat într-un răspuns scris la ...

Prețurile combustibililor continuă să crească: Unde plătești cel mai mult în Balcani alimentarea cu combustibil?
Prețurile combustibililor în Bulgaria și în regiune au crescut semnificativ după escaladarea conflictului din Orientul Mijlociu și închiderea Strâmtorii Hormuz – o rută cheie pentru aproape 20% din aprovizionarea globală cu petrol, arată o analiză realizată de bTV și citată de Rador. Conform datelor, în prezent, în țara Bulgaria, benzina ...

Top rase de pisici pe care nu le sperie schimbările: Ele sunt cele mai adaptabile feline
Dacă ai un stil de viață dinamic, află că există mai multe rase de pisici pe care nu le sperie schimbările, cum ar fi o mutare sau un nou membru în familie. Schimbarea locuinței, redecorarea, apariția unui nou membru în familie ar putea fi stresante pentru o pisică. Unele rase ...

Noi discuţii între Ucraina şi SUA, fără Rusia, încheiate în Florida
Delegaţiile ucraineană şi americană au încheiat duminică a doua zi de discuţii în Florida privind găsirea unor modalităţi de a pune capăt războiului cu Rusia, a declarat preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, potrivit agenției de știri Reuters, citate de Agerpres. Reprezentanţii Rusiei nu au fost prezenţi la discuţii. La fel ca ...

Rețeaua secretă rusă Matryoshka a început să răspândească videoclipuri false despre o tentativă de asasinat împotriva lui Viktor Orbán
Rețeaua de dezinformare online Matryoshka, care este legată de serviciile secrete rusești, răspândește videoclipuri false și alt conținut în care sunt răspândite știri false despre o tentativă de asasinat sau o lovitură de stat împotriva lui Viktor Orbán, scrie 24.hu. Rețeaua de bot numită Matryoshka – care maschează sursa conținutului ...

Un judecător american anulează măsurile restrictive impuse presei de Pentagon
Un judecător federal american a blocat vineri noua politică a Pentagonului ce restricţionează accesul presei în sediul şi la informaţiile acestei instituţii, restricţii care au determinat revocarea acreditărilor de presă pentru majoritatea instituţiilor din mass-media mainstream, relatează agenția de știri AFP, citată de Agerpres. În urma unei plângeri formulate în ...

Emiratele Arabe Unite și Arabia Saudită au doborât duminică cel puțin 30 de drone și patru rachete balistice iraniene
Atât Emiratele Arabe Unite, cât și Arabia Saudită s-au confruntat duminică, 22 martie, cu atacuri iraniene, au declarat reprezentanții celor două țări, scrie Sky News. Ministerul Apărării din Emiratele Arabe Unite a declarat că apărarea sa antiaeriană a fost atacată cu cel puțin 25 de drone și patru rachete balistice ...

Patru teste simple care îți spun cât ai îmbătrânit cu adevărat
Testele de longevitate nu necesită aparatură medicală și nici vizita la specialist. Patru exerciții simple, făcute acasă, pot evalua forța musculară, echilibrul și capacitatea cardiovasculară. Rezultatele prezic cât de funcțional vei rămâne în anii următori, transmite MEDIAFAX. Odată cu vârsta, masa musculară scade. Geriatrii consideră exercițiul fizic principalul medicament al ...

Mesaj RO-Alert pentru zona de nord a județului Tulcea / Locuitorii sunt avertizați că este posibil să cadă obiecte din spațiul aerian
În urmă cu câteva minute, IGSU a emis un mesaj RO-Alert pentru zona de nord a județului Tulcea, prin care informează locuitorii despre faptul ca este posibil să cadă obiecte din spațiul aerian. Statul Major al Forțelor Aeriene a detectat un grup de ținte în apropierea spațiului aerian românesc. Autoritățile ...