investigatoria.ro

Paradoxul percepției: Cum a ajuns România să fie văzută simultan ca „putere imperialistă” și „colonie”

România este un stat greoi, birocratic, care abia își gestionează propriile județe. Pe de altă parte, analiza rețelelor de socializare (Telegram, TikTok și „alternativă” finanțată de la Moscova,) indică o schimbare de paradigmă: România este un „Șacal al Balcanilor”, un imperiu feroce, o bestie colonială care stă la pândă să ...

Țara în care femeile sunt bune la vot, dar nu și la decizie: România, pe ultimul loc din UE la reprezentarea femeilor în Consilii Locale și primării 

România este pe ultimul loc în Uniunea Europeană la reprezentarea femeilor în consiliile locale. Cu un procent umilitor de 8,9%, suntem la ani lumină de media europeană de aproape 35%. În timp ce în Finlanda sau Spania prezența femeilor în administrația locală este aproape de 45%, la noi, „masa deciziilor” ...

ONG-urile de mediu acuză Ministerul Mediului de sabotarea protecției stricte a naturii: „Acordul proprietarilor este un pretext pentru a nu plăti compensații”

Potrivit organizațiilor semnatare, această abordare contravine flagrant legislației în vigoare și reprezintă o tentativă de a transfera responsabilitatea statului către autoritățile locale și proprietari privați, în timp ce adevărata problemă – lipsa compensațiilor – rămâne nerezolvată. România și-a asumat, prin Strategia UE pentru Biodiversitate 2030, protejarea strictă a minimum 10% ...

Monstrul din (fiecare) încăpere

Și mi s-a părut interesant că o femeie de peste 50 de ani are o problemă cu desemnarea cuiva drept “monstru”, dacă acel cineva se face vinovat de abuz sexual, considerând cu siguranță că apelativul s-ar potrivi mai bine unui criminal. Deci până la o vârstă înaintată, această femeie și ...

Arhiva unei prietenii toxice: numele lui Donald Trump, menționat de peste 1000 de ori în dosarele Epstein

Numele președintelui SUA, Donald Trump, apare de peste o mie de ori în cele aproximativ 3,5 milioane de documente legate de Jeffrey Epstein, publicate vineri de Departamentul Justiției al SUA, în urma unei obligații legale impuse de Congres. Analiza aparține jurnaliștilor CNN, care remarcă relația de lungă durată dintre Trump ...

Cronica unui dosar îngropat deliberat de sistemul judiciar: au trecut 36 de ani, ce mai contează o lună?

Să nu ne amăgim. Căderea lui Ceaușescu nu a însemnat dispariția sistemului. Ion Iliescu și „emanații” săi au preluat frâiele, dar nu pentru a construi o democrație, ci pentru a securiza privilegiile fostei nomenclaturi. Când Piața Universității a strigat „Fără comuniști!”, Iliescu a răspuns prin violență. A transformat o mișcare ...

Ura, eșecul umanității

Astăzi am citit zeci de postări despre comemorarea victimelor Holocaustului. Un exercițiu necesar de memorie, de asumare, de respect. Dar, odată cu ele, am citit și zeci de comentarii abjecte: „și-au meritat-o”, „a fost pedeapsa lor”, „jidanii la ei în țară, nu la noi, pe teritoriul dacic”. Cuvinte aruncate cu ...

România, abator de suflete: „Unde esti bă?”

Nu ne-am vindecat. Doar am ascuns gunoiul sub preșul unor instituții rebranduite „Direcții Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului”. Am schimbat acronimele, am vopsit gardurile, dar în spatele ușilor închise mentalitatea a rămas neschimbată: copilul statului este o povară, un dosar, o sursă de alocare bugetară și, adesea, un ...

Ce-ar fi dacă am învăța din trecut? Gânduri după o vizită la Auschwitz

Imaginația mea e prea limitată încât să refac cu acuratețe traseul unei persoane adusă în lagărul de concentrare, cu promisiunea muncii, dar cu destinația în camera de gazare. Sau până acolo: tortura fizică și psihică, execuțiile, bolile și naziștii ca arhitecți ai ororii. Am vizitat Auschwitz anul trecut, în octombrie, ...

Trump își face propria ONU. Ce este Consiliul Păcii și cum se poziționează România

Trump a lansat ideea Consiliului în septembrie anul trecut, în contextul războiului din Gaza, dar a extins ulterior misiunea „dincolo de Gaza, pentru a aborda toate conflictele globale”. Cu alte cuvinte, un fel de ONU 2.0, doar că sub conducerea unilaterală a Casei Albe. Potrivit unui proiect de statut consultat ...

SUA urmează să părăsească Organizația Mondială a Sănătății. Care sunt riscurile

Retragerea a fost anunțată încă din prima zi a mandatului lui Donald Trump, în 2025, printr-un ordin executiv, dar legislația cere un preaviz de un an și plata tuturor sumelor restante. Cu toate acestea, Departamentul de Stat susține că OMS a eșuat în a gestiona informațiile și că acest „eșec” ...

Premiul Nobel pentru Pace: cum se stabilește adevăratul câștigător și de ce Trump nu are, de fapt, nimic de revendicat

Reuters a publicat recent o analiză explicativă pentru a risipi dezinformarea care circulă tot mai intens în jurul acestui subiect – una alimentată, parțial, chiar de Trump și de susținătorii săi. Bun, deci, cine decide? Decizia aparține Comitetului Nobel Norvegian, un organism format din cinci membri desemnați de Parlamentul Norvegiei. ...