investigatoria.ro

Mai multe ONG-uri cer Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării să monitorizeze protestul anti-imigrație organizat de Noua Dreaptă şi SOS România

Evenimentul, programat marți la ora 11:00, este promovat ca o acțiune împotriva „imigranților de orgine afro-asiatică”, potrivit site-ului organizatorilor. Semnatarii apelului, între care Asociația ACCEPT, ActiveWatch, Centrul FILIA, ARAS, Agenția pentru Dezvoltare Comunitară „Împreună”, dar și cadre universitare și activiști pentru drepturile omului, atrag atenția că astfel de manifestații riscă ...

Școala începe cu proteste. Mesajul profesorilor: „Nu ne blamați. De vină este Guvernul”

„Acțiunile noastre urmăresc să atragă atenția asupra obligativității soluționării problemelor cu care se confruntă personalul din învățământul preuniversitar și superior, precum și asupra faptului că salariații din educație resping măsurile politice pentru diminuarea deficitului bugetar adoptate de Guvern, cu efecte negative asupra sistemului de învățământ, dar în primul rând asupra ...

Când solidaritatea devine superputere: 250 de motocicliști pentru viitorul copiilor bolnavi și un cec de 50.000 de euro pentru Campusul Medical Pediatric de la Marie Curie

250 de motocicliști, un șantier și zâmbete pentru copii Foto de: Ștefan Banu Evenimentul „Bikerii pe Șantier” a adunat 250 de voluntari motocicliști care au pus efectiv mâna la treabă: au pregătit terenul de construcție și au realizat diverse activități conexe. La final, motoarele puternice au devenit atracția copiilor, părinților ...

Cum ne spală online-ul pe creier

Secolul XXI este numit și „era vitezei”. Astăzi asistăm la inteligența artificială, definiții noi pentru lideri de opinie, manipulare online, război hibrid, dezinformare mediatică și multe alte spectre de comunicare, informația trecând prin foarte multe modificări și filtre până să ajungă la noi. Sursa: Cemile Bingol/Getty Images Totodată, indiferent că ...

Diana Buzoianu: „Pădurea Băneasa trebuie să fie arie naturală protejată!”

Bucureștiul, un oraș sufocat de betoane și cu prea puține spații verzi, ar putea face un pas decisiv pentru protejarea unuia dintre cele mai importante „plămâni” ai Capitalei: Pădurea Băneasa. Ministra Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că va iniția demersurile necesare pentru ca întreaga suprafață a pădurii să fie declarată ...

Președintele Nicușor Dan condamnă ferm atacul xenofob asupra unui livrator din Bangladesh și atrage atenția asupra consecințelor instigării la ură

Un incident violent petrecut recent în București a stârnit reacții puternice la nivel public și politic. Un tânăr livrator din Bangladesh a fost agresat fizic și umilit de un individ care ar fi fost influențat de mesajele xenofobe propagate de deputatul AUR, Dan Tanasă. Acesta publicase recent pe rețelele sociale ...

„Ziua și cazul”: cum transformă AUR frustrarea în capital politic. Din nou

Deputatul AUR Dan Tanasă a transmis, marți, un mesaj în care îndemna românii să nu mai preia comenzi livrate de curieri străini. În acea seară, un muncitor bengalez a fost lovit pe stradă, în București. Agresorul i-a strigat „du-te înapoi în țara ta” și „ești un invadator”, înainte să fie ...

Reportaj | Transnistria, laboratorul unui vis suveranist și miza alegerilor din Moldova

Treci Nistrul și e ca și cum treci o graniță temporală. Deodată, telefonul rămâne fără semnal, drumurile devin goale și liniștea se amestecă cu panourile sovietice, cu busturile lui Lenin și cu magazine Sheriff. Transnistria e un loc unde timpul nu s-a oprit, ci a fost întors intenționat, aratând ca ...

Sondaj Avangarde: Antonescu, între „erou” și criminal de război

Menționăm că sondajul a fost realizat în perioada 19 – 28 august, telefonic, pe un eşantion de 1.100 de subiecţi în vârstă de peste 18 ani. Eroarea maximă de eşantionare, la un nivel de încredere de 95%, este de +/- 3%. La întrebarea „Din punctul dumneavoastră de vedere mişcarea legionară ...

România digitală, sub asediu. Concluziile raportului DNSC privind atacurile cibernetice 

Nu vorbim despre scenarii SF, nici despre hackeri invizibili ascunși în colțuri întunecate ale internetului, ci despre bănci, spitale, instituții publice și chiar guvernul României, puse în genunchi de câteva linii de cod. Vorbim despre oameni care și-au pierdut banii, despre pacienți lăsați fără servicii medicale, despre administrații locale blocate. ...

Rusia își extinde rețeaua de propagandă în Moldova: 910 conturi false descoperite pe rețele sociale

Comunitatea Wachtdog.md a identificat o rețea de 910 conturi și pagini active pe TikTok, YouTube, Instagram, Facebook și Threads, care promovează narativele propagandei ruse și candidații pro-Moscova la alegerile parlamentare din această toamnă din Republica Moldova. Potrivit expertului Wachtdog.md, Rusu Andrei, această descoperire confirmă faptul că Rusia operează o amplă ...

Unde nu era școală, a construit una. Povestea Petronelei Petrea, profesoara care a schimbat o comunitate: „Mi-am dorit o școală în care să vreau să-mi trimit propriii copii”

Petronela Petrea este directoarea Liceului „Mihai Dumitriu” din Valea Lupului, o localitate din vecinătatea Iașiului, unde s‑a dezvoltat o comunitate impresionantă de oameni tineri care și‑au făcut acolo familii. Și copiii acelor familii au avut nevoie de școală și de liceu. Dar au avut și norocul de a avea acolo, ...