pressone.ro

Secretarii temporari. Cum a ajuns funcția menită să țină politicul departe de prefecturi să depindă, din șase în șase luni, de pixul premierului
Guvernul a creat o funcție care să garanteze neutralitatea prefecturilor însă, timp de cinci ani, funcția a fost ocupată doar de interimari dependenți de pixul premierului.

De ce victoria democraților din SUA nu e o veste bună pentru cercurile pro-MAGA de la Cotroceni și MAE
Victoria zdrobitoare a democraților ar trebui să ridice semnale de alarmă la București, în condițiile în care administrația Nicușor Dan și MAE au pedalat, în ultimul an, pe o apropiere cu orice preț față de America MAGA.

VIDEO. Ce trebuie să știi dacă ai fost victima unei agresiuni sexuale
PressOne a vorbit cu activiști și experți în domeniul legal despre drepturile și instrumentele pe care le are la îndemână o persoană care a trecut printr-un viol.

Frigiderele din șase magazine din România au fost atacate. Aparatele din casa ta au probabil aceeași problemă
Un ecosistem întreg de dispozitive conectate la internet, atât comerciale cât și personale, sunt vulnerabile la atacuri precum cele din magazine.

Scump sau eficient? De ce încă doborâm drone Gheran cu rachete lansate de F-16
Ridicarea de avioane F-16 și folosirea de rachete antiaeriene de sute de mii de dolari pentru doborârea unor drone nu e o simplă problemă de contabilitate, redusă doar la un raport preț-calitate.

Ciuma la Cluj. Pretextul perfect pentru a înțelege mai bine istoria orașului
Cu ajutorul a doi tineri talentați (Szili la imagine și Ioachim la montaj) alături de răbdarea îndelungă a lui David aka Doctorul ciumei, am refăcut un traseu prin vechea cetate a Clujului, pornind din locul unde s-a aflat cândva spitalul pentru ciumați, trecând pe lângă statuia Sfintei Fecioare Maria Protectoarea ...

Florin Șerban, primul regizor român care câștigă Leopardul de Aur: „Sunt mulți copii și adolescenți care, din păcate, se vor regăsi în filmul ăsta”
„Nu e locul tău aici”, lungmetrajul regizat de Florin Șerban, a câștigat Leopardul de Aur la Festivalul de la Locarno și a devenit primul film românesc care a obținut marele trofeu. Într-un interviu acordat PressOne, regizorul Florin Șerban vorbește despre reacțiile spectatorilor tineri la filmul în care mulți dintre ei ...

„Siguranță națională” fără nicio expertiză. Cum forțează statul finalizarea hidrocentralei comuniste de la Răstolița, deși a pierdut definitiv în instanță
De 37 de ani, statul român încearcă să termine la Răstolița, Mureș, o hidrocentrală aprobată de Nicolae Ceaușescu în 1989 și pentru care, până acum, s-au cheltuit peste 200 de milioane de euro.

„Poți să trăiești din banii de la Geta”. Adulți cu dizabilități, dați afară de pe-o zi pe alta din centrele statului, ca să dea bine în documente
În timp ce autoritățile se laudă că au integrat în comunitate mii de oameni care locuiau în centre pentru persoane cu dizabilități, în realitate, mutarea lor s-a făcut pe grabă și i-a pus pe mulți în situații și mai vulnerabile.

Teatru-ziar, ambasadori antibullying și un colț de ascultare. De la problemele din școală la soluții concrete: cum au învățat mai mulți elevi din România să-și schimbe comunitatea în bine
Elevii din Sascut aveau nevoie să vorbească, dar nu știau mereu cui. De aici a pornit ideea de a amenaja în școală un „Colț de ascultare”: un loc în care oricine poate veni atunci când simte nevoia să vorbească.

Cronologia destrămării coaliției de guvernare: PSD, Bolojan și dosarele energetice dorite de Washington. ANALIZĂ GRAFICĂ
Declarațiile arată că ruptura dintre PSD și premierul Ilie Bolojan s-a accelerat începând cu luna februarie 2026, premierul și ministrul PSD al Energiei fiind în dezacord pe proiectele susținute de Washington: reactoarele nucleare modulare de la Doicești și importul de gaz natural lichefiat american.
