pressone.ro

Interviu. Cristian Hatu, co-fondator Centrul de Evaluare și Analize Educaționale: „Am vrut ca elevii să gândească structurat, nu doar să memoreze”

Cristian Hatu, co-fondator CEAE, povestește cum programul „Fizica Altfel” a schimbat felul în care fizica este predată în România. Lansat acum 14 ani, proiectul folosește metoda învățării prin investigație (IBL), care pune accent pe gândirea critică și curiozitatea, nu pe memorare. Peste 70% dintre profesorii de fizică aplică acum această ...

Monarhia salvează energia. Doar 13% din liniile de înaltă tensiune din România sunt „noi”. Restul sunt proiectate de ingineri din perioada interbelică

România anului 2024 încă mai depinde într-o proporție de aproape 90% de această rețea energetică gândită și proiectată în urmă cu aproape 80 de ani. ]]>

Puterea unui mesaj. Donațiile prin SMS schimbă societatea în mai bine, picătură cu picătură

Dăruiește Viață, SOS Satele Copiilor, Casa Share, HOSPICE Casa Speranței sau Asociația Sache sunt doar cinci organizații dintre cele 140 care au sprijinul Asociației pentru Relații Comunitare (ARC). Încă din 2001, scopul ARC este de a avea o societate de donatori generoși și mai multe organizații transparente cu veniturile și ...

Geoană, banii din Bulgaria și de la Nelu Varga. Finanțare de la o rețea de evazioniști: „Eu i-am băgat 50 de mii de euro, din păcate mi i-a băgat înapoi. Îi dădeam și un milion”

ONG-ul care îl vrea pe Mircea Geoană președinte a primit, în luna mai, 50.000 de euro de la o firmă fantomă din Bulgaria, controlată de un om de afaceri condamnat pentru înșelăciune care a fost pe lista fugarilor și a reușit să scape de pușcărie. ]]>

Testul care arată că doar orgoliile și interesele de clan distrug opoziția din România

Pentru că niciunul dintre candidați nu se va retrage, noi vom fi nevoiți încă o dată să înghițim gălușca și să votăm răul mai mic. Așteptăm apoi ca tot cei mai competenți oameni de la vârful marilor partide din Români să se mire că mișcările extremiste cresc ca pâinea-n cuptor. ...

Zeci de mii de clădiri din România nu au autorizație de securitate la incendiu. Printre ele, școli, spitale și primării

Peste zece mii de clădiri din România au funcționat, în ultimii trei ani, fără autorizație de securitate la incendiu, reiese dintr-un răspuns obținut de PressOne de la Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU).  ]]>

Cine-i formează pe formatori? Ministerul Sănătății lasă pregătirea practicienilor de medicină alternativă pe seama unor medici care practică „regresia în vieți anterioare”

Ministerul Sănătății pregătește o nouă lege pentru reglementarea medicinei alternative. La elaborarea ei a contribuit și o specialistă din sistemul public care practică „regresia în vieți anterioare”. ]]>

Cea mai mare teamă a candidaților la Cotroceni. 3 lucruri pe care ar trebui să le înțeleagă viitorul președinte al României despre droguri

Candidații la președinție se feresc să abordeze cu adevărat problema drogurilor și se ascund în spatele unor răspunsuri vagi, deși susțin că înțeleg problema cu care se confruntă România. ]]>

Știri din cealaltă Românie. Locuitorii cu animale de companie din Iași pot circula cu tramvaiul special pentru patrupezi, iar la Sibiu un bărbat s-a judecat cinci ani cu Primăria pentru Dacia 1310 care i-a fost confiscată

Știri din cealaltă Românie e o revistă a presei locale concentrată pe comunități și viața lor reală, separată de ce se întâmplă la București și în marile orașe. ]]>

Alex Craiu, cronicarul TikTok al războiului: Reacția oamenilor la postările mele a fost incredibilă – Interviu

Alex Craiu, corespondent de război, transmite de doi ani pe TikTok imagini și mărturii din zonele de conflict din Ucraina. Cu studii în cinematografie, a ajuns inițial ca „turist de război” în 2022, dorind să simtă realitatea conflictului și să aducă publicului român perspective autentice din Ucraina. ]]>

Ce faci în weekendul 15-17 noiembrie în București, Cluj-Napoca, Timișoara sau Iași. Recomandările PressOne

Nostalgia în București, expoziție cu lumini în Cluj-Napoca, festival de boardgames în Timișoara și unul de dans în Iași. Tu ce faci în weekend? ]]>

A Patriot for Ukraine: How Romania Reluctantly Delivered a High-Performance Defense System. The Challenges of Traveling from Point A in a NATO Country to Point B in a War Zone

Romania’s donation of a Patriot anti-aircraft system to Ukraine was finalized in September 2024 after initial hesitations. The move, supported by emergency legislation, also authorized Romania to reconstitute its air defense capabilities, reinforcing both national and allied security. ]]>