ziaristii.com

Guvernarea PSD-PNL a prăbușit România: creștere economică de numai 0,1% în 3 luni, sub 1% pe an. Locul 1 în Europa la inflație și deficit bugetar

Economia României s-a prăbușit în ultimul an, sub guvernarea socialist-populistă în formula PSD-PNL. Creșterea economică trimestrială a fost de 0,1%, cea anuală de sub 1%. Fără miliardele de euro pompate de Uniunea Europeană, România s-ar fi aflat acum în recesiune severă, dar în viitorul apropiat recesiunea nu mai poate fi ...

După zile de tăcere, fostul europarlamentar Vlad Gheorghe neagă vehement că Partidul DREPT ar fi vehicului electoral al lui Mircea Geoană. Între timp, formațiunea a întors în Justiție decizia BEC: va avea oameni în secțiile de vot

După aproape o săptămână în care a tăcut bizar, fostul europarlamentar Vlad Gheorghe, ajuns acum în conducerea Partidului DREPT, a reacționat pe Facebook și a negat cu vehemență că formațiunea ar fi vehiculul electoral al lui Mircea Geoană. Între timp, Partidul DREPT a câștigat contestația depusă în Justiție contra BEC ...

Ciucă și-a lansat cartea în emisiunea rusofilului Mircea Dinescu, schimbându-i titlul sub care i-a făcut publicitate de peste 2,5 milioane de euro! CTP: „O coțcărie editorială”

Promovată intens, cu un buget de peste 2,5 milioane de euro, cartea generalului Nicolae Ciucă a fost publicată la liber pe Internet, după ce candidatul PNL la Președinție a lansat-o duminică într-o emisiune culinară a rusofilului Mircea Dinescu. Cartea a rămas cu doar jumătate de titlu, după ironiile intense din ...

„Stăpânul”

Cu oricine nu discut sau oriunde mă-ntorc, aud că moldovenii noştri au stăpâni. Aşa că se exprimă fără ca să gândească: „Am bătut la poartă şi am întrebat dacă stăpânul e acasă”, „Lucrez la un stăpân cu suflet mare”, „Stăpânul meu încă nu mi-a dat salariul”, „Stai să-l întreb pe ...

Un general KGB și-a pierdut economiile de 650.000 de dolari, sub pretextul recalculării pensiei. Infractorii s-au prezentat drept colegi din FSB

Generalul FSB (ex-KGB) Iuri Iarovenko și-a pierdut toți banii puși deoparte, circa 60 de milioane de ruble (peste 650.000 de dolari SUA), după ce a căzut în capcana unor infractori care l-au convins că pensia lui trebuie recalculată. Potrivit canalului de Telegram „Baza”, generalul Iuri Ivanovici Iarovenko (78 de ani) ...

Republica de la Balta

Acest text a fost publicat de regretatul scriitor basarabean Nicolae Dabija (1948–2021) pe 2 septembrie 2004. Toţi cei care, în perioada 1989-1991, au luptat pe viaţă şi pe moarte contra independenţei Republicii Moldova, contra desprinderii ei de Imperiu, azi se consideră mari apărători ai acesteia. Iar pe noi, cei care ...

Ciolacu, denunțat la Parchet pentru fals în declarația de avere! A ascuns hectarul primit ca „revoluționar”. Minciuni în serie pentru a masca privilegiile obținute prin impostura „vitejească”

Calitatea de „revoluționar cu certificat” – o dovadă crasă de impostură și parvenitism –, asociată cu cea de mincinos patologic, îl trădează din nou pe președintele PSD, Marcel Ciolacu. Acesta a fost prins cu un fals grosolan în declarația de avere, completată ca prim-ministru și aflată pe site-ul Guvernului. Dezvăluirea ...

„Prădătorul sexual” Alfred Bulai a făcut infarct după două nopți de arest. Cu o zi înainte dădea vina pe victimele sale!

Arestul preventiv nu-i priește lui Alfred Bulai, unul dintre renumiții „prădători sexuali” ce activau ca profesori la SNSPA (celălalt fiind Marius Pieleanu). Vineri, Bulai a fost transportat de urgență la spital, după ce i s-a făcut rău după gratii. El ar fi suferit un infarct. Sociologul pervers Alfred Bulai (61 ...

Victorie la revenirea legendei Lucescu? Ce spun Cotele Superbet despre Kosovo – România

Revenirea lui Mircea Lucescu după 38 de ani pe banca tehnică a României se produce joi seară, la Priștina, contra unui adversar, Kosovo, pe care „tricolorii” l-au întâlnit și în preliminariile pentru Euro 2024. Meciul – cu tentă istorică pentru prima reprezentativă – are loc de la ora 21.45, live ...

Sociologul Barbu Mateescu: „În sondajele pe bune dar secrete ale PSD, Lasconi în țară+voturi proLasconi din diaspora > Ciolacu. Cum Geoană e pe locul 1, PSD ar vedea turul doi la televizor. De aceea vedem ceva agitație“

Sondajele reale comandate de PSD și ținute secrete arată destul de clar că, în acest moment, dacă n-ar fi fraudate alegerile, Marcel Ciolacu ar rata turul II, scrie sociologul Barbu Mateescu pe contul său de Facebook. Acesta arată că diferența dintre Ciolacu și Lasconi e foarte mică în țară, iar ...

„A fost un cadou extraordinar!“ Patriarhia Moscovei finanțează excursiile în Rusia ale preoților din Mitropolia Moldovei. Acolo, clericii sunt instruiți să facă propagandă anti-occidentală

Regimul Putin desfășoară o amplă ofensivă și pe teren religios în Republica Moldova, unde Patriarhia Moscovei finanțează pelerinajele preoților în Rusia, la diverse „locuri sfinte“, dezvăluie publicația „Europa Liberă“. Această operațiune este recunoscută deschis și de Mitropolia Moldovei – care e subordonată Partiarhiei Rusiei – într-un comunicat de presă. Peste ...

PNL i-a cumpărat lui Ciucă un sondaj de finalist prezidențial, după ce i-a finanțat și cartea-fantomă, tot din bani publici

Plasat de INSCOP pe locul 6 între candidații prezidențiali, cu o intenție de vot de sub 10%, Nicolae Ciucă primește un nou cadou din partea partidului pe care-l conduce, PNL: un sondaj care l-ar plasa în finala prezidențială, alături de partenerul de guvernare, Marcel Ciolacu (PSD)! Este o nouă „investiție ...