ziaristii.com

Primul candidat la Președinție care ar renunța la mandat pentru a reinstaura monarhia!

Încă un candidat intră în bătălia pentru alegerile prezidențiale: Valerian Stan, din partea Partidului Național Țărănesc Maniu-Mihalache (PNȚMM). Acesta este primul candidat care susține reinstaurarea monarhiei în locul republicii, de aceea spune că ar renunța la mandat pentru a face loc unui rege. Desemnarea lui Valerian Stan (69 de ani) ...

DOSARUL UNEI MARI ERORI (episodul 3): preotul Dumitru Stăniloae și Revoluția Legionară

„Azi neamul nostru prinde din nou în mână sabia Arhanghelului păzitor al creștinătății pe care i-o întinde Dumnezeu. Azi ne constituim iar în stat străbătut de credința în Dumnezeu, în cetățuie avansată ce stă dârză și inexpugnabilă în fața haosului păgân. Acesta credem că e sensul revoluției de azi în ...

Eseuri neînțelese

De câte ori scriu un eseu despre tristeţe ori despre durerile lumii, unii critici se înghesuie să-mi trimită mesaje de condoleanţe, sfătuindu-mă, totodată, să mai ies pe afară sau să discut despre problemele mele cu cineva dintre prieteni, fiindcă numai în acest fel mă voi putea vindeca. Doar că, de ...

Clocot interior

Acest text a fost publicat de regretatul scriitor basarabean Nicolae Dabija (1948–2021) pe 22 august 2019. Ion Hadârcă, la cei 70 de ani ai săi, e o personalitate unică, exemplară, cu vocaţie renascentistă, care a fost şi este călăuzit de idealul naţional. E omul care a ştiut să adune, să ...

A murit Emanoil Savin (PSD), cu două luni înainte de a reveni ca primar în Bușteni. A făcut infarct la un meci de fotbal. A fost 12 ani primar și 4 ani senator

Deces-șoc în județul Prahova: Emanoil Savin, fost primar PDL/PNL al orașului Bușteni timp de trei mandate (2004–2016) și fost senator PSD (2016-2020), a murit duminică, 4 august, la vârsta de 65 de ani. Pe 9 iunie, el a câștigat un al patrulea mandat de primar în Bușteni, iar în luna ...

VIDEO. Giovanni Becali se manifestă ca un mafiot și față de Cristian Chivu: „Un trădător adevărat!” / La nunta lui Ianis, i-am dat mâna fără să mă uit – «La revedere!»” / „Cu Chiricheș eram odată în același avion – eu eram la business, el era la economic…”

Deși a stat câțiva ani în pușcărie, pentru o serie de infracțiuni penalizate de justiție (pe vremea când aceasta funcțona), impresarul Ioan Becali a rămas același caracter infect, care jignește, scuipă, amenință și se declară mafiot. De data asta, în gura spurcată a lui Ioan Becali (72 de ani) au ...

Dramă pentru un titular din naționala de fotbal a României: tatăl său s-a spânzurat de grinda casei!

Căpitanul echipei de fotbal CS Universitatea Craiova, Nicușor Bancu, a primit o veste îngrozitoare: tatăl său a fost găsit spânzurat în casa sa din comuna Crâmpoia, județul Olt. Nicușor Bancu (31 de ani) a fost titularul postului de fundaș stânga, în naționala României, recentul Campionat European, disputat în Germania, așa ...

Parcă ne-am năcut cu toții în Deltă: 2 aur + 3 argint la canotaj, 1 aur + 1 bronz la înot! România e pe locul 12 la Olimpiadă. Am depășit deja ultimele două ediții, mai putem trece peste încă două

Canotajul și-a încheiat misiunea în forță: aur la 8+1 rame feminin! Cu un bilanț de două medalii de aur și trei de argint, acest sport ne-a propulsat, momentan, pe locul 12 în clasamentul pe națiuni. Până acum, toate cele 7 medalii ale României au venit de la sporturi pe apă: ...

Clujul îşi caută eroul! Super Cotele pentru derby-ul CFR Cluj – U Cluj

CFR Cluj – U Cluj este derby-ul etapei cu numărul 4 din SuperLigă! Programată iniţial pe stadionul „şepcilor roşii”, partida se va disputa duminică seară, de la ora 22.00, în Gruia. CFR vine după calificarea en fanfare din Conference League, însă în campionat a înregistrat prima înfrângere, etapa trecută, în ...

Scrisoare către un mare campion: „Nu-i lua în seamă, sunt niște pigmei!”

Mulți au scris despre David Popovici în aceste zile olimpice, unii i-au trimis și mesaje sau scrisori ori i s-au adresat prin televiziune. Dar rândurile cele mai consistente, profunde și emoționante i le-a adresat liderul unui partid de opoziție, neparlamentar. Mircea Taloș (67 de ani), președinte executiv al Partidului Național ...

„Perversul de la Târgu Ocna” în formă olimpică

La cel mai scurt meci de box feminin de la actualele Jocuri Olimpice, nu doar Imane Khelif, reprezentând Algeria, i-a aplicat o lovitură năprasnică în nas italiencei Angela Carini, ci ideologia ce susține că genul este opțiunea idividului i-a aplicat o lovitură evidenței dovedită științific. Meciul Khelif – Carini s-a ...

Războiul hibrid al Rusiei de la Olimpiadă: după campania online de compromitere a ceremoniei de deschidere a urmat fake-ul despre „transsexualul“ care a câștigat la box feminin

Sunt toate semnele că Olimpiada de la Paris este ținta unei vaste operațiuni de război hibrid menită să producă disensiuni majore în sânul societății umane pe planuri multiple la nivel global, prin însăși anvergura planetară a evenimentului. Până acum, atacul pare să se focuseze în principal pe adâncirea faliei între ...