Articole

Mircea Lucescu a fost externat – Selecționerul a vorbit cu Ciprian Marica despre barajul cu Turcia
Mircea Lucescu a fost externat luni din Spitalul Universitar din București, după ce a fost spitalizat preț de o săptămână. Conform Gsp.ro, reputatul antrenor a fost preluat luni în jurul prânzului de șoferul personal. Mircea Lucescu i-a spus lui Ciprian Marica că va fi pe banca tricolorilor la meciul cu ...

UE investește 700 de milioane de euro în NanoIC, cel mai ambițios proiect european pentru semiconductori / România, parte din inițiativă prin Politehnica București
Uniunea Europeană a lansat oficial proiectul NanoIC, cea mai mare linie-pilot dezvoltată până acum în cadrul Actului european privind cipurile, marcând un pas major în consolidarea capacităților europene de cercetare și producție în domeniul semiconductorilor. Potrivit unui comunicat al Comisiei Europene, proiectul este găzduit de centrul de cercetare IMEC din Leuven, ...

O nouă confruntare UE – Big Tech, pe fondul tensiunilor cu Washingtonul / Comisia Europeană a notificat Meta cu o solicitare legată de chatboturile AI concurente
Comisia Europeană a transmis luni Meta solicitarea de a permite chatboturilor AI concurente să acceseze infrastructura prin care companiile comunică cu clienții pe WhatsApp, după ce o anchetă antitrust a concluzionat, în fază preliminară, că gigantul american ar fi încălcat regulile de concurență, transmite Mediafax. „Nu putem permite companiilor tehnologice ...
Ghid de cadouri de Valentine’s Day pentru ea, sub 100 de euro
De ce intenția rămâne mai importantă decât bugetul: Valentine’s Day continuă să fie una dintre acele ocazii care testează mai degrabă atenția și sensibilitatea decât capacitatea financiară. Într-un context marcat de un consum mai conștient și de o revalorizare a gesturilor autentice, cadourile alese cu grijă tind să cântărească mai ...

Nicușor Dan îi felicită pe câștigătorii alegerilor din Portugalia și Japonia
Antonio Jose Seguro este noul lider de la Lisabona, iar partidul premierului japonez Sanae Takaichi a obținut o majoritate confortabilă în legislativul de la Tokyo.

Visul propagandiștilor lui Putin: Rusia și SUA împotriva Europei
Breaking Fake News realizează, săptămânal, o selecție a narațiunilor false demontate în presa internațională.

Georgescu le cere suveraniștilor să se apuce de muncă, să renunțe la înjurături pe rețelele de socializare: ”Acolo unde a căzut un pod, să se strângă și să-l repare”
Călin Georgescu a susținut, luni, un nou discurs delirant de pe scările Tribunalului București, în timp ce mai multe zeci de fanatici îi scandau numele. Instanța decide dacă poate să înceapă judecata în dosarul în care este acuzat de propagandă legionară. „Să încercăm să realizăm că, dacă democrația înseamnă voința ...

Budapesta susține călăuza maghiară arestată pentru trafic de persoane în Ucraina. Călăuza a încercat să treacă cinci ucraineni în Ungaria, contra cost
Guvernul ungar a declarat pe 8 februarie că oferă protecție consulară cetățeanului său reținut de Ucraina pentru că ar fi încercat să ajute cinci bărbați ucraineni aflați în vârstă de recrutare să treacă ilegal granița în Ungaria. Ministrul ungar de externe, Peter Szijjarto, al cărui guvern a criticat în repetate ...

Acuzații grave: Moscova susține că Polonia a pus la cale tentativa de asasinare a generalului GRU
Serviciul secret intern al Rusiei, FSB, a furnizat presei mai multe detalii despre tentativa de asasinat asupra unuia dintre cei mai înalți ofițeri de informații militare ai Kremlinului. FSB-ul rus spune că serviciul de informații al Ucrainei l-a recrutat pe presupusul atacator în orașul Ternopil din vestul Ucrainei, în august ...

Programul sportivilor români de la Jocurile Olimpice de Iarnă Milano-Cortina, 9 februarie
Reprezentanții României sunt pregătiți să debuteze astăzi pe pista de la Cortina d’Ampezzo, în cadrul celei de-a XXV-a ediții a Jocurilor Olimpice de Iarnă. Sportivii continuă lupta sub „tricolor” în Italia, luni, 9 februarie 2026, într-o zi marcată de probe intense la sanie și sărituri cu schiurile. După ceremonia spectaculoasă ...

Cum funcționează spionajul „zero-click”, tehnologia dezvoltată de o firmă israeliană care poate intra în telefoane fără avertisment
O firmă din Israel, înființată de foști ofițeri de informații militare, a dezvoltat capabilități cibernetice de spionaj extrem de sofisticate. Conform unei investigații din presa israeliană, aceste tehnologii „zero-click” pot compromite telefoanele fără ca victima să efectueze vreo acțiune. Radiant Research Labs, un startup lansat în mai 2023, a creat ...

Uniunea Europeană investeşte 700 de milioane euro în proiectul NanoIC, cea mai mare linie-pilot a Actului european privind cipurile, în care este implicată şi Universitatea Politehnica din Bucureşti
Uniunea Europeană a lansat cea mai mare linie-pilot a Actului european privind cipurile, proiectul NanoIC de la IMEC Leuven (Belgia), o etapă importantă pentru dezvoltarea şi producţia europeană de semiconductori, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar, transmite Agerpres. Cu o investiţie totală de 2,5 miliarde euro, proiectul a ...