Articole

Talibanii primesc vize pentru Belgia – dar doar pentru o scurtă vizită
Reprezentanții talibanilor au primit vize pentru Uniunea Europeană. Belgia a eliberat documente unei delegații de cinci persoane pentru a participa la o reuniune a UE privind deportările, la Bruxelles. Vizele sunt sever restricționate geografic și temporal, permițând doar o călătorie de o zi în Belgia, a anunțat luni un purtător ...

Tucker Carlson întoarce spatele republicanilor: ”Nu își mai reprezintă alegătorii, cu alte interese”
Timp de 35 de ani, el a apărat Partidul Republican, spune Tucker Carlson, podcaster american și fost susținător al lui Trump. Acum s-a terminat: „Și dacă eu sunt afară, atunci cu siguranță mulți alții vor fi și ei afară”. Influentul podcaster american Tucker Carlson, în vârstă de 57 de ani, ...

Comisia Europeană confirmă că a primit pentru prima oară oficiali talibani după revenirea acestora la putere
Comisia Europeană a confirmat marţi că a primit oficiali talibani pentru prima oară după ce regimul islamist al acestora a revenit la putere în Afganistan, informează Agerpres citând dpa. Executivul european a invitat din mai la Bruxelles reprezentanţi ai guvernului de la Kabul, pentru a discuta deportările din UE în ...

INTERVIU | Dr. Gabriel Dumitru, medic chirurg dento-alveolar, explică ce poți mânca după rezecția apicală: „Iaurtul, supele cremă și piureurile sunt recomandate”
Anxietatea dentară este una dintre cele mai frecvente temeri medicale și îi determină pe mulți pacienți să evite vizitele la stomatolog, chiar și atunci când au nevoie de tratament. Medicul chirurg dento-alveolar Gabriel Dumitru explică ce este rezecția apicală, de ce nu ar trebui să ne temem de această intervenție ...

Traficul naval prin Strâmtoarea Hormuz a atins cel mai înalt nivel de la sfârșitul lunii februarie
Traficul navelor de marfă prin Strâmtoarea Ormuz a atins cel mai înalt nivel de la începutul războiului din Orientul Mijlociu. Cel puțin 36 de nave au trecut prin stâmtoare pe 22 iunie, potrivit companiei maritime Kpler, preluată de RadioSvoboda. Înseamnă aproape o treime din traficul normal în timp de pace ...

Momentul în care forțele ucrainene au distrus un pod feroviar strategic din Crimeea – VIDEO
Forțele ucrainene de operațiuni speciale au anunțat marți că au distrus un pod feroviar peste Canalul Crimeii de Nord, în sudul peninsulei anexate de Rusia, relatează agenția EFE. Podul are importanță strategică pentru armata rusă, deoarece se află pe o rută folosită pentru transportul de echipamente militare și combustibili către ...

Independență față de cardurile de credit americane. Banca Centrală Europeană se pregătește să lanseze modena euro digitală
Banca Centrală Europeană a obținut marți un sprijin parlamentar cheie pentru lansarea monedei euro digitale, un mijloc electronic de plată care vizează reducerea dependenței zonei euro de cardurile de credit americane, într-o perioadă de relații transatlantice fragile. Euro digital, în esență un portofel electronic garantat de banca centrală, dar comercializat ...

Ministerul Transporturilor: În prima parte a anului 2027 se va circula pe primii kilometri ai Autostrăzii Unirii A8, între Târgu Mureș și Miercurea Nirajului
Secretarul de stat din Ministerul Transporturilor Horațiu Cosma a anunțat cînd vor fi dați în circulație primii kilometri din Autostrada Unirii. Este vorba de un tronson de 24 de kilometri, transmite Mediafax. Horațiu Cosma a anunțat marți că, după decenii de așteptare, legătura dintre Transilvania și Moldova prinde contur și ...

Preşedintele libanez Joseph Aoun afirmă că refuză ocupaţia israeliană şi ingerinţele străine
Preşedintele Libanulu, Joseph Aoun a declarat marţi că refuză ocupaţia israeliană în sudul ţării sale şi orice altă ingerinţă străină, într-un moment când la Washington se deschide a cincea sesiune de negocieri cu Israelul, stat căruia i se opune militar organizaţia proiraniană libaneză Hezbollah, transmite Agerpres citând AFP. ”Nu vom ...

Vladimir Putin: NATO se pregăteşte activ pentru un război contra Rusiei
NATO se pregăteşte activ pentru un război împotriva Rusiei, a susţinut marţi preşedintele rus Vladimir Putin, în faţa a sute de noi absolvenţi ai academiilor militare ruse reuniţi la Kremlin, transmit dpa şi Reuters, transmite Agerpres. Potrivit lui Putin, până acum membrii Alianţei Nord-Atlantice se limitaseră la a sprijini Ucraina, ...

Agent FSB, arestat la intrarea în R. Moldova
Bărbatul este suspectat că a încercat să colecteze informații despre regiunea transnistreană și Zona de Securitate.

Valul de căldură din Europa ar putea provoca pene de curent. Care țări sunt cele mai expuse?
Meteorologii avertizează că temperaturile ar putea atinge 43°C în Marea Mediterană săptămâna aceasta, în timp ce Europa de Vest se pregătește pentru o căldură potențial record. Franța a plasat deja peste jumătate din cele 96 de departamente ale sale sub alertă roșie de pericol pentru viață, îndemnând cetățenii să evite ...