Articole

Emisia Realitatea Plus se închide azi, în câteva ore. Nu va putea emite nici pe internet. Vicepreședinte CNA: ”Este o chestiune de procedură simplă și clară”
Postul Realitatea Plus urmează să își înceteze emisia miercuri, în termen foarte scurt, după transmiterea notificării oficiale de retragere a licenței, a declarat vicepreședintele Consiliul Național al Audiovizualului, Valentin Jucan. Potrivit oficialului CNA, instituția lucrează la documentul care urmează să fie transmis postului, după decizia adoptată marți în ședință publică. ...

Decizia luată de UEFA după moartea lui Mircea Lucescu
UEFA a luat o decizie importantă după moartea lui Mircea Lucescu, prin care a arătat cât de apreciat a fost tehnicianul român la nivel european și mondial. Forul continental a decis ca „Il Luce” să fie omagiat pe stadioanele din Europa, la începutul meciurilor care se vor disputa săptămâna aceasta ...

Mircea Lucescu va fi înmormântat la Cimitirul Bellu, cu onoruri militare. Programul ceremoniilor funerare
Pe parcursul următoarelor zile vor avea loc ceremoniile funerare dedicate antrenorului Mircea Lucescu, cel care s-a stins din viață marți seara, la Spitalul Universitar de Urgență București. Acestea vor cuprinde și un priveghi deschis publicului, la Arena Națională din Capitală. „Il Luce” va fi înmormântat cu onoruri militare, la Cimitirul ...

VIDEO Cornel Dinu: „Fotbalul l-a ucis pe Mircea Lucescu”
Cornel Dinu, fost coleg la Dinamo și la echipa națională a României cu Mircea Lucescu, a vorbit despre decesul fostului selecționer al României la vârsta de 80 de ani. „A pornit tare de jos și s-a ridicat ca un mare creator de fotbal. Din păcate, fotbalul a fost cel care ...

Trump și Netanyahu, criticați de politicienii israelieni pentru armistițiul din Iran: cel mai mare „dezastru politic din toată istoria noastră”
Mai mulți politicieni din Israel i-au criticat dur pe Donald Trump și Benjamin Netanyahu pentru decizia privind armistițiul din Iran. Este cel mai mare „dezastru politic din toată istoria noastră”, au comentat politicienii din opoziția israeliană, transmite MEDIAFAX. Principalul lider al opoziției israeliene, Yair Lapid, l-a criticat pe premierul Netanyahu ...

Arhiepiscopul Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică: Pentru frații noștri din Ucraina și din Orientul Mijlociu, rugăciunea noastră trebuie să se înalțe neîncetat
Arhiepiscopul Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, Preafericitul Părinte Claudiu, le cere românilor înainte de Sărbătoarea Sfintelor Paști să se roage pentru locuitorii din Ucraina și din Orientul Mijlociu pentru ca aceștia să nu își piardă speranța. „Iubiți frați și surori în Cristos, Sărbătoarea Sfintelor Paști ne pune ...

Mircea Lucescu, în ultimul interviu important dat înainte de a muri: „Nu pot pleca ca un laș” – The Guardian
Cu doar o zi înaintea barajului pierdut cu Turcia (0-1), Mircea Lucescu a oferit ultimul său interviu important înainte de a muri la vârsta de 80 de ani. Fostul selecționer al României a vorbit despre revenirea pe banca tehnică a tricolorilor și a precizat că „nu poate pleca ca un ...

Grup de drone detectat în zona de frontieră cu Ucraina
MApN a ridicat două aeronave F-16, iar sistemele antiaeriene au fost trecute în poziții de tragere.

Ciutacu: „După câți a nenorocit Anca Alexandrescu până acum, era culmea să-i iasă altfel cu Măricel Păcuraru”
Într-un comentariu transmis în direct la România TV după ce Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a decis retragerea licenței postului de televiziune Realitatea Plus, prezentatorul de televiziune Victor Ciutacu a explicat că închiderea canalului nu este rezultatul unor presiuni politice, ci strict o consecință administrativă. Decizia, luată din motive administrative, ...

Tănasă (AUR), delir cu obscenități în Parlament: ”Aplaudați cu banane în gură și cu banane în mână”
Un schimb dur de replici a avut loc în plenul Camerei Deputaților între parlamentari ai USR și AUR, pe fondul dezbaterilor privind teme legate de cultură europeană și integrare. Deputatul USR Allen Coliban a criticat discursul reprezentanților AUR, acuzându-i de propagandă și poziții anti-europene. „Să vă fie rușine că veniți ...

Vlad Gheorghe, consilierul premierului, despre tensiunile din coaliție: Reforma reală a statului nu mai e posibilă / În mod paradoxal, un Guvern minoritar ar putea să se miște mai bine
O eventuală retragere a PSD din coaliție ar însemna că se deschide calea unui vot pentru o moțiune de cenzură AUR, spune la RFI Vlad Gheorghe, consilier onorific al premierului Ilie Bolojan. În opinia sa, reforma adevărată a statului nu mai este posibilă, în condițiile tensiunilor din coaliție. El crede ...

Federația Națională a Sindicatelor din Cultură și Presă, despre închiderea postului Realitatea Plus: Arată o criză socială și profesională majoră, care afectează familii, comunități, lectoratul informațional și pluralismul democratic
Federația Națională a Sindicatelor din Cultură și Presă „CulturMedia” reacționează la închiderea postului Realitatea Plus și solicită o dezbatere națională pentru o lege modernă a presei și protecția jurnalistului. „Federația CulturMedia constată cu profundă îngrijorare și solidaritate urmările sociale și umane ce vor surveni deciziei de închidere a postului de ...