Articole

Eşec al premierului ceh Andrej Babis, eurosceptic și anti-Ucraina, în alegerile parțiale pentru Senat
Principalele partide de opoziţie din Cehia au obţinut cele mai multe voturi la alegerile parțiale pentru Senat de sâmbătă, în dauna partidului condus de prim-ministrul Andrej Babis, într-una dintre primele sale teste electorale de la preluarea puterii anul trecut, relatează Agerpres. Partidul ANO al lui Babis sperase să înregistreze câştiguri ...

Péter Magyar, despre vizita lui Zelenski la Budapesta. „Este puțin probabil”
Premierul Ungariei, Péter Magyar, a declarat că nu se așteaptă ca președintele ucrainean Volodîmîr Zelenski să ajungă la Budapesta în cursul acestei luni, deși autoritățile de la Kiev au primit o invitație oficială. Peste 100 de politicieni au fost invitați la ceremoniile de stat programate pentru 23 octombrie, organizate pentru ...

Protestele din Franţa se extind şi în Belgia. Violențe la Bruxelles și Liege
Sute de persoane au manifestat sâmbătă la Bruxelles şi la Liege, în Belgia, în siajul zilei de mobilizare organizată în Franţa împotriva scumpirii vieţii, adunări marcate de unele violenţe atribuite de autorităţi unor „elemente turbulente”, relatează Agerpres. La Bruxelles, poliţia a trebuit să facă uz de gaze lacrimogene spre sfârşitul ...

Două drone aeriene rusești, doborâte de forțele aeriene române deasupra Mării Negre
Acestea pătrunseseră neautorizat în spațiul aerian al României.

UE pregătește o armă comercială fără precedent împotriva companiilor chineze
Uniunea Europeană este deschisă ideii de a dezvolta un nou instrument comercial extrem de puternic, care ar putea include un mecanism de tip „kill switch” și ar permite eliminarea rapidă a unor companii chineze de pe piața europeană, potrivit South China Morning Post. Liderii celor 27 de state membre au ...

Raluca Turcan (PNL): Acest guvern al rușinii naționale trebuie devoalat / Vor primi voturile necesare ca să-și poată arăta adevărata valoare
Raluca Turcan, vicepreședinte PNL, a declarat sâmbătă că guvernul Nicușor Dan – PSD condus de Luca Niculescu este un ”guvern al rușinii naționale” și a explicat motivul pentru care PNL va da votul de învestire. ”Din păcate, din cauza întârzierii desemnărilor și a tentativelor care plecau de la premisa ruperii ...

Rodica Culcer: „Nu Luca Niculescu va conduce Guvernul, ci Marian Neacșu, fostul condamnat penal”. Jurnalista acuză că premierul desemnat este „doar un figurant”
Jurnalista Rodica Culcer susține că adevăratul conducător al viitorului Guvern nu va fi premierul desemnat Luca Niculescu, ci Marian Neacșu, politicianul PSD propus pentru funcțiile de vicepremier și ministru de Interne, condamnat definitiv în trecut pentru conflict de interese. Într-o postare pe Facebook, Culcer afirmă că Niculescu nu are nicio ...

Colonişti israelieni din Cisiordania au atacat un convoi diplomatic european şi au lovit un primar francez
Colonişti israelieni au atacat sâmbătă un convoi diplomatic european, care efectua o vizită în Cisiordania, un primar francez fiind luat la bătaie, pe fondul intensificării violenţelor împotriva recoltării măslinelor de către palestinieni, au indicat pentru AFP un martor ocular şi două surse diplomatice, potrivit Agerpres. Şeful diplomaţiei israeliene, Gideon Saar, ...

Alexandra Șipa primăvară-vară 2027 la Mercedes-Benz Bucharest Fashion Week: Vara românească reinterpretată prin culoare, nostalgie și experiment
Alexandra Șipa a prezentat la Mercedes-Benz Bucharest Fashion Week o colecție Spring/Summer 2027 care demonstrează cât de puternică poate deveni identitatea unui brand atunci când designerul știe exact ce vrea să transmită. Cu o paletă cromatică vibrantă, referințe la cultura românească, dantelă, transparențe și colaborări cu Crocs și LEGO, colecția ...

VIDEO Tablou de Vincent van Gogh, expus în Hong Kong după mai bine de șase decenii: Vizitatorii au format cozi uriașe pentru a vedea pictura
Pictura „Châtaigniers en fleurs” (Castani în floare), realizată de celebrul maestru postimpresionist Vincent van Gogh, a fost expusă public pentru prima dată după o pauză de mai bine de 60 de ani, în cadrul unei expoziții speciale organizate în Hong Kong. Retragerea îndelungată din ochii publicului a acestei pânze de ...

Coloniști israelieni au atacat un convoi diplomatic european în Cisiordania. Un primar francez de 78 de ani a fost lovit și trântit la pământ
Un convoi diplomatic european a fost atacat sâmbătă, 17 octombrie, de coloniști israelieni în Cisiordania ocupată, în apropierea localității palestiniene Taybeh. Un primar francez în vârstă de 78 de ani a fost agresat fizic, iar un vehicul diplomatic belgian a fost avariat. Incidentul s-a produs în timpul unei vizite efectuate ...

Ciprian Ciucu despre Ilie Bolojan, care a refuzat ”calea ușoară a criticii și purismului”: Țara mai presus de propriul interes
Decizia recentă a PNL de a susține învestirea unui nou executiv pentru a scoate țara din blocajul politic a stârnit un val de reacții în spațiul public. În acest context, primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, a transmis sâmbătă un mesaj ferm de susținere pentru Ilie Bolojan, explicând resorturile atitudinii asumate ...