Articole

Zboruri de antrenament ale Forţelor Aeriene Române

Exercițiile vor implica zboruri în regim supersonic și la înălțimi mici.

Guvernul a anunțat programul complet al funeraliilor lui Ion Iliescu. Fostul președinte va avea parte de o slujbă religioasă, deși a fost toată viața un ateu declarat

În urma decesului fostului președinte Ion Iliescu, Guvernul a anunțat că acestuia îi vor fi organizate funeralii de stat – o premieră pentru un fost președinte în perioada postcomunistă. De asemenea, ziua de 7 august 2025 a fost declarată zi de doliu național, transmite Observator News. Miercuri dimineață, la ora ...

Noi atacuri rusești cu drone la granița cu România, a fost transmis un mesaj RO-Alert pentru nordul județului Tulcea

Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă a transmis un mesaj RO-Alert pentru zona de nord a judeţului Tulcea, avertizând populaţia asupra posibilităţii de a cădea obiecte din spaţiul aerian, în urma unui atac rusesc în Ucraina, în apropierea graniţei cu România. În Ucraina a izbucnit un incendiu, semnalat la 112 ...

Celebrul regizor Francis Ford Coppola, în vârstă de 86 de ani, a fost operat pe inimă la un spital privat din Roma

Renumitul regizor american Francis Ford Coppola, în vârstă de 86 de ani, a fost internat recent la clinica Policlinico Tor Vergata din Roma, unde a fost supus unei proceduri cardiace planificate. Conform relatărilor citate de Reuters, această intervenție medicală a fost necesară pentru tratarea fibrilației atriale, o afecțiune cu care ...

Belarus pregătește o lege care va permite declararea legii marțiale în cazul unui atac asupra „statului unional”, din care face parte împreună cu Rusia

Ministerul Apărării din Belarus a redactat un proiect de lege care ar permite instituirea legii marțiale nu doar în cazul unei agresiuni directe împotriva țării, ci și în cazul unui atac asupra Statului Unional din care face parte împreună cu Rusia. Potrivit RBC Ukraine, documentul a fost deja transmis camerei ...

Apărarea civilă din Fâșia Gaza acuză Israelul că a ucis zeci de civili care stăteau la coadă pentru a primi alimente

Apărarea civilă din Fâșia Gaza a anunțat marți moartea a 68 de persoane ucise de tiruri israeliene în cursul unor diferite incidente din teritoriul palestinian, dintre care 56 așteptau distribuiri de ajutoare alimentare, transmite Reuters. Potrivit purtătorului de cuvânt al Apărării civile, Mahmoud Bassal, 30 de persoane au murit în ...

Donald Trump consideră că vicepreședintele JD Vance va fi, „cel mai probabil” candidatul republican la președinția SUA, în 2028

Preşedintele SUA, Donald Trump, a sugerat marţi că vicepreşedintele JD Vance este ”cel mai probabil” succesorul său pentru a candida din partea Partidului Republican în 2028, aceasta fiind cea mai fermă declaraţie pe care a făcut-o până acum în sprijinul lui Vance ca viitor candidat la preşedinţie, transmite Reuters. ”Ei ...

Sudul Franței, confruntat cu cel mai puternic incendiu de vegetație din această vară – peste 10.000 de hectare de pădure sunt afectate – VIDEO

Un incendiu de o intensitate excepţională a cuprins marţi în doar câteva ore peste 10.000 de hectare de vegetaţie în masivul Corbières din sudul Franţei, şi a rănit nouă persoane, civili şi pompieri, dintre care una a suferit arsuri grave, transmite TV5. „Incendiul se dezvoltă foarte rapid”, a avertizat prefectura ...

Confederațiile sindicale pregătesc ample acțiuni de protest

Sindicaliştii strâng semnături pentru declanşarea unei greve generale în economie.

Iohannis, primul mesaj de când a plecat de la Cotroceni: ”Transmit condoleanțe soției lui Ion Iliescu”

Fostul președinte Klaus Iohannis a transmis condoleanțe la moartea lui Ion Iliescu și a afirmat că mandatele acestuia în funcția de șef al statului ‘au avut un impact semnificativ asupra României’. ‘Primul Președinte ales al României post-decembriste, Ion Iliescu, s-a stins astăzi din viață. Mandatele sale de președinte au avut ...

Criminalul primordial

Priviți cancerul acestei țări! Așa arată un ucigaș de popor. A ucis aproape 1.000 de români la Revoluție, apoi, pe restul până la 23 de milioane. I-a omorât lent, în 35 de ani. Ne-a confiscat Revoluția și ne-a ținut ostatici în cripto-comunism. A reabilitat Securitatea și ne-a predat pe toți ...

SUA: „Avem dreptul la încă cinci locuri”, spune Trump despre lupta pentru redistribuirea circumscripțiilor electorale din Texas

Președintele american Donald Trump a declarat că republicanii au dreptul la cele cinci mandate în plus pe care le-ar putea câștiga dacă noua hartă congresională propusă de republicanii din Texas va fi aprobată, informeaza CNBC, citată de The Guardian. „Ceea ce s-a întâmplat în Illinois este teribil. Și observați, ei ...