Articole

SUA negociază, vineri, cu Iranul, în Oman / Washingtonul vrea pe agendă programul nuclear al Teheranului, dar și tratamentul față de propriul popor

Iranul și Statele Unite urmează să poarte vineri, în Oman, negocieri importante privind programul nuclear al Teheranului, dar o dispută privind agenda, în special diferențele de opinie cu privire la programul de rachete al Teheranului, sugerează că progresele vor fi greu de obținut, în contextul amenințării iminente a unui nou ...

Încep Jocurile Olimpice de Iarnă Milano-Cortina, cele mai ample din istoria competiției

Jocurile Olimpice de iarnă revin în Europa și vor începe vineri, la Milano-Cortina, în nordul Italiei, cu ceremonia de deschidere programată pe Stadionul San Siro din Milano, de la ora 21:00 (ora României), o ediție care se va desfășura pe cea mai mare suprafață din istoria competiției. Până pe 22 ...

Fostul premier norvegian Thorbjørn Jagland, anchetat penal în cazul Epstein – în SUA nimeni dintre cei implicați nu este cercetat

Autoritățile norvegiene au confirmat deschiderea unei anchete penale asupra fostului prim-ministru Thorbjørn Jagland, sub suspiciunea de corupție agravată, în contextul relațiilor sale cu finanțatorul american Jeffrey Epstein. Cazul a atras atenția opiniei publice atât în Norvegia, cât și pe plan internațional, având în vedere pozițiile de rang înalt deținute de ...

Garanția eșecului? Donald Trump își declară sprijinul pentru Viktor Orbán înaintea alegerilor din Ungaria

Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat public că îi acordă „susținerea sa deplină” premierului ungar Viktor Orbán, în perspectiva alegerilor legislative programate pentru 12 aprilie. Mesajul a fost publicat pe rețeaua Truth Social și a atras rapid atenția presei internaționale, având în vedere relația apropiată dintre cei doi lideri și ...

Robert Negoiță a fost plasat sub control judiciar de către procurorii DNA – cauțiunea e un „fleac”: 800 000 de lei

Primarul Sectorului 3 al Capitalei, Robert Negoiță, a fost plasat sub control judiciar pe cauțiune, în valoare de 800.000 de lei, de către procurorii Direcției Naționale Anticorupție. Decizia a fost luată după ce edilul a fost audiat timp de aproape șase ore la sediul DNA, în cadrul unui dosar ce ...

Christian Horner dezvăluie că a vorbit cu „toate echipele de pe grilă” în legătură cu posibila sa revenire în Formula 1

Fostul director al echipei Red Bull, Christian Horner, a dezvăluit că a vorbit cu „toate echipele de pe grilă” în legătură cu o posibilă revenire în Formula 1, transmite racingnews365.com. Horner a fost îndepărtat din funcția de șef al echipei Red Bull la jumătatea sezonului trecut, în contextul unei perioade ...

Dennis Politic a fost împrumutat la FC Hermannstadt / FCSB: ”Clubul nostru îi mulțumește pentru contribuție”

FC Hermannstadt și FCSB au anunțat, joi, că au ajuns la o înțelegere privind transferul mijlocașului lateral stânga Dennis Politic, care va evolua pentru formația sibiană până la finalul sezonului, sub formă de împrumut de la campioana României, anunță Mediafax. Dennis Politic are 25 de ani și a evoluat de-a ...

Trump a făcut un site de unde se pot cumpăra medicamente mai ieftine / ”Poporul american a subvenţionat costul medicamentelor pentru întreaga lume”

Preşedintele american Donald Trump a lansat joi seară un site web în numele său care urmează să permită americanilor să aibă acces la o gamă de medicamente la preţuri reduse, o miză majoră în Statele Unite unde preţurile medicamentelor sunt printre cele mai mari din lume, notează Agerpres, care citează ...

Participant la revolta de la Capitoliu pledează vinovat într-un dosar de ameninţare cu moartea

El a afirmat, în mai multe rânduri, că îl va ucide pe liderul democraţilor din Camera Reprezentanților SUA, Hakeem Jeffries.

Cortina și magia JO 2026 – „Perla Dolomiților” redevine gazdă a competiției după 70 de ani

Jocurile Olimpice de iarnă, ediția din 2026, încep vineri cu festivitatea de deschidere de pe legendarul San Siro. După o pauză de 70 de ani, Cortina redevine capitala olimpică a iernii. Competiția din Italia marchează o premieră istorică: prima ediție găzduită de două orașe, pe o suprafață totală de peste 22 ...

Primarul Sectorului 3 a fost plasat sub control judiciar

Totodată, lui Robert Negoiţă i s-a interzis exercitarea atribuțiilor de primar.

Javier Milei înființează un organism pentru a demonta "minciunile" presei

Inițiativa generează îngrijorare în rândul jurnaliștilor argentinieni, confruntaţi deja cu o presiune în creştere din partea guvernului de la Buenos Aires.