Articole

SUA restabilesc complet statutul Ungariei în programul de renunțare la vize
Statele Unite au restabilit integral statutul Ungariei în programul său de exonerare de vize, după ce guvernul ungar a luat măsuri pentru a remedia vulnerabilitățile de securitate, a anunțat marți administrația Trump.

Rechizitoriu: Georgescu se pregătea din 2019 să fie președinte, o judecătoare a recunoscut că i-a promis atunci postul de ministru al Justiției. Judecătoarea a fost interceptată de autorități
O judecătoare de la Curtea de Apel Timişoara a fost pusă sub supraveghere de procurori, fiindu-i interceptate convorbirile telefonice pentru favorizarea făptuitorului, după ce anchetatorii au aflat că s-a întâlnit cu fostul candidat Călin Georgescu, care i-a propus postul de ministru al Justiţiei. În rechizitoriul prin care Călin Georgescu a ...

Pare începutul sfârșitului pentru Călin Georgescu
Călin Georgescu a fost trimis în judecată pentru acțiuni împotriva ordinii constituționale. Pe scurt, împreună cu un grup coordonat de mercenarul Horațiu Potra, acesta ar fi încercat să dea efectiv o lovitură de stat. La asta se adaugă trimiterea sa în judecată pentru cultul criminalilor de război, în iulie 2024. ...

Cum a înecat statul banii europeni pentru protecția în fața inundațiilor. În 10 ani, autoritățile au dus la capăt doar trei proiecte
Din zece proiecte privind protecția împotriva inundațiilor, autoritățile române au reușit să termine, în aproape zece ani, trei. Din cele trei, doar unul singur a fost proiect nou depus în exercițiul de finanțare europeană 2014-2020. Celelalte două proveneau din perioada anterioară, 2007-2013, reiese dintr-un răspuns oferit de către Ministerul Investițiilor ...

IICCMER trage un nou semnal de alarmă: Nostalgia comunistă și dezinformarea online, amenințări pentru democrație și securitatea națională
„Procurorul General al României, Alex Florenţa, a subliniat faptul că, în urma analizei realizate de reprezentanţii Parchetului General, au fost identificate patru tipuri majore de narative utilizate din 2022 pentru a manipula opinia publică în momente cheie, primul tipar şi cel mai important fiind narativa identitar-nostalgică. Funcţionând în subordinea Cancelariei ...

No-fly zone sau no-action zone? Cum am devenit vulnerabili la propriile bâlbe
1. Comunicarea Au trecut exact doi ani de zile de când îl acuzam pe Președintele României Klaus Iohannis că minte în legătură cu căderea unei drone la Plauru. În acele zile foarte mulți oameni din Guvern și din păcate generali în rezervă din Armata Română s-au compromis definitiv în ochii ...

207 milioane de lei – fonduri de la UE pentru combaterea analfabetismului funcțional
Ministrul Educaţiei şi Cercetării, Daniel David, a semnat marți un contract de finanţare în valoare de peste 207 milioane de lei, pentru un proiect care… © G4Media.ro.

BREAKING Încă două dosare pe numele lui Călin Georgescu: unul pentru comunicarea de informații false în interviurile acordate conspiraționistului Alex Jones și podcasterului Shawn Ryan și altul pentru instigare publică / Georgescu a declarat că NATO bagă România în al Treilea Război Mondial
Fostul candidat la preşedinţie Călin Georgescu s-a ales cu alte două noi dosare penale, pe lângă cele două trimise deja în judecată, potrivit rechizitoriului Parchetului… © G4Media.ro.

Băsescu îl bușește pe ambasadorul Rusiei: ”Cum stăm cu aroganţa Domnule Ambasador? Fugiţi la Parchetul General ca aveţi un OZN”
Mesaj ironic al lui Traian Băsescu după ce Parchetul General a anunțat că extremistul pro-rus Călin Georgescu a fost trimis în judecată. ”Cum stăm cu aroganţa Domnule Ambasador? Depozite de arme, lingouri de aur, milioane de dolari, agresivitate şi ameninţări. Potra, Georgerscu şi mercenarii lor, puşi sub acuzare pentru tentativă ...

Președintele USR, Dominic Fritz: Mă doare fix în paișpe de ce crede Realitatea Plus că am făcut cu familia mea în vacanță
Dominic Fritz, primar al Timișoarei și președinte USR, a criticat marți televiziunea Realitatea Plus deținută de Maricel Păcuraru pentru presupuse atacuri la familia sa. ”Mă… © G4Media.ro.

Cel puţin 10.000 de copii din Gaza au nevoie de un tratament contra malnutriţiei acute, trage un semnal de alarmă UNICEF
Peste 10.000 de copii au nevoie de un tratament contra malnutriţiei acute în oraşul Gaza, unde armata israeliană a lansat marţi o ofensivă terestră masivă,… © G4Media.ro.

Zece persoane aflate în penitenciare, cercetate de DIICOT pentru constituirea unei grupări care procura şi distribuia droguri în unităţi de detenţie, impregnate pe foi trimise ca ”scrisori”
Zece persoane aflate în diferite penitenciare sunt suspectate de procurorii DIICOT că au constituit o grupare care se ocupa cu procurarea şi distribuirea de droguri… © G4Media.ro.