Articole

O numire scandaloasă și una dubioasă în noul guvern. PSD aduce la Cultură o nouă „Suzana Gâdea”! Cum au fost împărțite ministerele

După „consultările” avute azi, la Cotroceni, cu 4 dintre cele 7 partide parlamentare (PSD – PNL – UDMR, respectiv USR), președintele Klaus Iohannis nu a nominalizat încă un prim-ministru. El a precizat că va face acest anunț după desemnarea președinților celor două Camere ale Parlamentului, adică mâine. Luni dimineață vor ...

Protest cu zeci de mii de participanti, impotriva guvernatilor corupti, la Belgrad. 15 minute de reculegere pentru cele 15 victime ale prabusirii garii din Novi Sad

Zeci de mii de persoane au manifestat duminica, la Belgrad, pentru a le cere liderilor sarbi sa isi asume responsabilitatile in dosarul prabusirii acoperisului garii din Novi Sad, la inceputul lunii noiembrie, incident soldat cu moartea a 15 persoane, transmite AFP, potrivit Agerpres. De peste sapte saptamani, guvernul sarb se ...

Vladimir Putin l-a primit la Kremlin pe premierul slovac Robert Fico. Slovacia se teme ca din 31 decembrie ”robinetul cu gaz rusesc va fi complet inchis”

Presedintele rus Vladimir Putin l-a primit duminica, la Kremlin, pe premierul slovac Robert Fico, unul dintre putinii lideri europeni de care a ramas apropiat, potrivit imaginilor transmise de televiziunea rusa, potrivit AFP, preluata de Agerpres. ”Putin se intretine in acest moment la Kremlin cu premierul slovac Fico”, a scris pe ...

Senatorii si deputatii, convocati luni dimineata pentru a alege presedintii celor doua Camere ale Parlamentului

Senatorii si deputatii au fost convocati, luni dimineata, la ora 09.00, pentru a alege presedintii celor doua Camere. Sedinta plenului Camerei Deputatilor a fost convocata, primul punct pe ordinea de zi fiind alegerea presedintelui, conform news.ro. De asemenea, pe ordinea de zi este vacantarea unor functii de membru al Biroului ...

Cartarescu, primul mesaj politic dupa mult timp: „Astept iesirea din nebunie de la o doamna: Lasconi, Kovesi sau Sandu. Oricare ar candida, as vota-o cu amandoua mainile”

Scriitorul Mircea Cartarescu are un mesaj politic, dupa mult timp in care s-a abtinut de la comentarii politice, in contextul in care Crin Antonescu este anuntat candidat comun al PSD, PNL si UDMR. „Nebunia ii bantuie, cum se vede, in egala masura si pe ‘suveranisti’, si pe ‘europenisti’. Crin nu ...

Giorgia Meloni: “Rusia e o amenintare mai mare decat ne imaginam. UE trebuie sa fie pregatita”

Rusia reprezinta o amenintare mai mare pentru securitatea Uniunii Europene decat pentru aparare, avand capacitatea de a utiliza imigrarea ilegala si alte probleme pentru a submina blocul comunitar, a declarat duminica premierul italian Giorgia Meloni, la un summit Nord-Sud desfasurat in Finlanda, scrie Reuters. Finlanda a gazduit liderii Italiei, Suediei ...

Un avion de mici dimensiuni s-a prabusit intr-un oras turistic din Brazilia. Cel putin 10 oameni au murit

Un avion de mici dimensiuni, cu 10 persoane la bord, s-a prabusit duminica peste magazine in centrul orasului turistic Gramado din sudul Braziliei, au anuntat oficiali ai apararii civile, iar primele informatii indica faptul ca nu exista supravietuitori, transmite Reuters. „Din pacate, primele informatii indica faptul ca ocupantii aeronavei nu ...

Componenta Guvernului Ciolacu 2: Grindeanu si Neacsu raman, nume surpriza la Justitie. PNL nu mai are niciun minister avizator

PSD, PNL si UDMR s-au inteles in sfarsit cum sa-i imparta ministerele. PNL nu va avea niciun minister avizator dupa ce a pierdut Dezvoltarea, iar la Justitie ar urma sa fie un „profesionist” . Iata ministerele PSD, conform unor surse politice: Aparare – Angel Tilvar Economie plus IT – Bogdan ...

42 de persoane salvate de Salvamont in ultimele 24 de ore. Persoana decedata gasita in Muntii Tibles

Salvamontistii au comunicat, prin intermediul paginii oficiale facebook, ca in ultimele 24 de ore, au primit 39 de apeluri prin care li s-a solicitat sa intervina de urgenta, cele mai multe fiind pentru Salvamont Brasov. Astfel, au fost salvate 42 de persoane, dintre care 12 au fost predate echipajelor medicale ...

Zeci de mii de oameni cer printr-o petitie Guvernului interzicerea petardelor si artificiilor in perioada sarbatorilor de iarna

Tot mai multi copii au suferit accidente grave provocate de aceste materiale pirotehnice, iar animalele de companie sunt terorizate de zgomotele puternice. Zilele trecute, un adolescent de 16 ani din Botosani a ajuns la spital dupa ce o petarda i-a pocnit in mana, potrivit ProTv. Una dintre cele mai mari ...

A murit pictorul, curatorul si editorul Sorin Dumitrescu. Artistul lasa in urma o opera impresionanta

Pictorul Sorin Dumitrescu – fondator al Fundatiei Anastasia – a incetat din viata la varsta de 78 de ani. „O veste trista in ajunul Craciunului: azi dimineata ne-a parasit un artist unic, un intelectual neconventional si un personaj spectaculos si coplesitor – Sorin Dumitrescu,” a anuntat, intr-un mesaj pe Facebook, ...

Antonescu, in 2017: „Nu ma intorc in politica nici daca invie Bratianu”. El a acceptat acum sa fie candidatul PSD-PNL-UDMR la Presedintie

Crin Antonescu, fondator al USL, a acceptat sa fie candidat comun al PSD-PNL-UDMR la Presedintia Romaniei, anunta multiple surse politice. Antonescu a declarat insa, in 2017, ca „nu ma intorc in politica nici daca invie Bratianu”.  „Indiferent cine, si Bratianu daca invie, Ionel, care vreti dumneavoastra, nu ma intorc in ...