Articole

Cum încearcă Lucian Pahonțu să-și pună la adăpost titlul de doctor după acuzațiile de plagiat
Lucian Pahonțu cere Curții de Apel București să constate legalitatea ordinului prin care i-a fost acordat titlul de doctor în 2003 și să-i recunoască dreptul de a beneficia, în continuare, de efectele acestuia.

Albalact pierde definitiv procesul cu Consiliul Concurenței / Amendă de aproape 10 milioane de lei / S-a încercat blocarea unei inspecții
Albalact trebuie să plătească o amendă de 9,91 milioane de lei, echivalentul a aproximativ 2 milioane de euro, după ce Tribunalul București a menținut definitiv sancțiunea aplicată de Consiliul Concurenței, relatează Alba24. Compania a fost amendată pentru că nu le-a permis inspectorilor accesul la anumite informații în timpul unei inspecții ...

Nicușor Dan, întrevedere cu premierul Libanului: Am abordat situația din regiune, sprijinul României pentru suveranitatea, stabilitatea și reziliența Libanului, precum și cooperarea în cadrul Francofoniei
Președintele României, Nicușor Dan, a avut o întrevedere, astăzi, la New York, cu Prim-ministrul Libanului, Nawaf Salam. Discuțiile s-au axat pe consolidarea relațiilor dintre cele două țări, precum și pe aprofundarea dialogului și a cooperării bilaterale. „Am abordat situația din regiune, sprijinul României pentru suveranitatea, stabilitatea și reziliența Libanului, precum ...

Restaurantele McDonald’s vor fi restaurate / Compania va cheltui 8,5 miliarde de dolari / Anunță că va experimenta noi produse
McDonald’s a anunţat miercuri că în următorul deceniu va cheltui 8,5 miliarde de dolari pentru a moderniza restaurantele sale pe plan global, transmite AP, transmite Agerpres. Lanţul de restaurante din Chicago va introduce sandvişuri cu pui la grătar şi wraps şi va experimenta noi produse, cum ar fi preparatele din ...

Producătorul de la Hollywood, Harvey Weinstein, condamnat la 15 ani de închisoare / A fost gsit vinovat pentru o agresiune sexuală comisă în 2006 / „Nu sunt un om violent, daţi dovadă de puţină clemenţă”
Harvey Weinstein, un renumit producător de la Hollywood, căzut între timp în dizgraţie, a fost condamnat din nou, miercuri, la New York, la 15 ani de închisoare pentru o agresiune sexuală comisă asupra unei foste asistente de producţie, în urma unor proceduri judiciare care au durat opt ani, informează Agerpres, ...

Xi Jinping își începe vizita de stat la Washington
Într-o mișcare neobișnuită pentru protocolul american, președintele Donald Trump va merge personal la aeroport, pe pistă, pentru a-l întâmpina pe Xi Jinping .

Comisia Europeană solicită eliberarea fondurilor înghețate ale Ungariei
Comisia Europeană a propus miercuri deblocarea a 4,2 miliarde de euro din fondurile de coeziune pentru Ungaria, înghețate în 2022 din cauza încălcărilor statului de drept în timpul guvernului fostului prim-ministru Viktor Orban.

A existat viață înainte de Pământ? Oamenii de știință de la Harvard găsesc dovezi în meteoriți
Componentele necesare pentru apariția vieții pe Pământ ar putea fi mai vechi decât planeta însăși – s-au format înainte de nașterea Pământului, în întunericul Sistemului Solar timpuriu. Oamenii de știință de la Harvard au dovedit acest lucru analizând compoziția mai multor meteoriți. De unde au provenit primele molecule necesare vieții ...

„Cancelarul rămâne”. CDU/CSU a decis să nu-l demită pe Merz în ciuda înfrângerii electorale
După dezastrul electoral de la sfârșitul săptămânii, cancelarul Merz mai avea o întâlnire dificilă în față: reuniunea grupului parlamentar CDU/CSU din Bundestag. Acolo a primit în cele din urmă în mare parte sprijin, dar acum trebuia și să își atingă obiectivele. Cancelarul plănuise de fapt să fie chiar acum la ...

Alina Gorghiu anunţă că votează Guvernul Mureşan / ”Dacă acesta va cădea, voi susţine şi următoarea formulă” / ”Nu votez pentru a şterge greşelile ultimelor luni şi pentru a uita cum am fost trataţi”
Deputata PNL Alina Gorghiu a anunţat miercuri că votează Cabinetul Mureşan, iar în cazul în care acesta nu va obţine sprijinul Parlamentului va susţine şi următoarea formulă care poate să ofere României ”un Guvern stabil, pro-european şi cu puteri depline”, transmite Agerpres. ‘ ‘Voi vota acest Guvern şi vă spun ...

Rogobete, reacție după ce premierul desemnat nu s-a prezentat la discuții cu PSD: Siegfried Mureșan pierde timpul degeaba și ține România în instabilitate
Fostul ministru al Sănătății Alexandru Rogobete a reacționat după ce Sorin Grindeanu a transmis că l-a așteptat în zadar pe Siegfried Mureșan la discuții. Potrivit fostului ministru, premierul desemnat „pierde timpul degeaba și ține România în instabilitate”, transmite Mediafax. Într-o postare încărcată pe contul său de Facebook, Alexandru Rogobete i-a ...

A început concursul pentru desemnarea celui mai gras urs din Alaska
Birourile de vot s-au deschis marţi pentru singurele alegeri americane care contează cu adevărat, notează amuzaţi jurnaliştii de la AFP: „Fat Bear Week”, evenimentul în cadrul căruia sute de mii de internauţi votează pentru desemnarea celui mai gras urs brun din Alaska, transmite Agerpres. În contextul în care Statele Unite ...