Articole

MedLife a finalizat o invesție de peste 3 milioane euro în dezvoltarea celei mai mari clinici multidisciplinare din județul Argeș

MedLife, liderul pieței de servicii medicale private din România, își extinde rețeaua națională și inaugurează o nouă hyperclinică multidisciplinară la Pitești, în urma unei investiții…   © G4Media.ro.

Dosarul cămătăriei: cum a lucrat Înalta Curte în favoarea infractorilor

Un complet al Înaltei Curți de Casație și Justiție a folosit o prevedere dintr-o lege ieșită din vigoare pentru a-și fundamenta o decizie bizară: aceea…   © G4Media.ro.

Elita mondială pe șosea vine la tRUNsylvania International 10K, proba vedetă de la Brașov Running Festival

Au mai rămas câteva zile până când Brașov Running Festival 2025 se va bucura de cea mai puternică și spectaculoasă ediție de până acum. Pe…   © G4Media.ro.

Transfugii belaruși care demască opresiunea și sprijinul regimului pentru războiul Rusiei

Înăsprirea dictaturii lui Alexander Lukașenko a determinat foști oficiali din domeniul securității să-și pună abilitățile în slujba opoziției. În acest scop, s-au organizat într-un grup numit BELPOL. Vladimir Jigar, fost anchetator criminalist care lucrează cu BELPOL, a dezvăluit pentru Veridica câteva informații despre activitățile și motivația grupului.

Statele Unite vor da Ucrainei informaţii despre potenţiale ţinte energetice din Rusia

SUA analizează şi livrarea de rachete care le-ar putea lovi.

Premierul britanic cere un răspuns ferm după dezvăluirile BBC despre poliţia din Londra

Un reportaj sub acoperire a scos la iveală comportamentul scandalos al poliţiştilor londonezi.

Premoniție? „Torța” Statuii Libertății din New York ar putea fi stinsă, din cauza prelungirii shutdown-ului guvernamental

Criza bugetară de la Washington afectează direct unul dintre cele mai emblematice simboluri ale Americii – Statuia Libertății. Din cauza prelungirii shutdown-ului guvernamental, finanțarea federală pentru operarea monumentului riscă să fie suspendată, iar National Park Service ar putea decide închiderea completă a obiectivului turistic, transmite postul de televiziune ITV News. ...

„Suntem pregătiți”. Giganții din domeniul apărării salută efortul Europei de a construi un zid al dronelor pentru a respinge Rusia

Giganții din domeniul apărării au salutat efortul Europei de a construi un zid al dronelor pe flancul estic al regiunii, afirmând că politica emblematică va ajuta la contracararea unei provocări de securitate în creștere rapidă. Zeci de lideri politici s-au reunit miercuri la Copenhaga, Danemarca, pentru a discuta despre cum ...

Nicuşor Dan va prezenta liderilor UE cum l-a împins Rusia pe Georgescu ”în topul mondial pe TikTok”: ”Rețea de dezinformare”

Preşedintele Nicuşor Dan a anunţat că, la reuniunea de joi a Comunităţii Politice Europene de la Copenhaga, va susţine o intervenţie pe tema dezinformării şi influenţei ruse, folosind ca bază raportul prezentat recent de procurorul general Alex Florenţa. Documentul detaliază mecanismele prin care Rusia a încercat să influenţeze alegerile prezidenţiale ...

Adolescent de 14 ani din Alba Iulia, arestat preventiv pentru viol asupra unei fetiţe de patru ani / Fapta s-a petrecut în Cetatea Alba Carolina

Un adolescent de 14 ani din Alba Iulia a fost arestat preventiv într-un dosar în care este suspectat de viol asupra unui minor, victima fiind…   © G4Media.ro.

Universal Music şi Warner Music sunt pe cale să încheie contracte de licenţă cu companii AI / Deținătorii de drepturi de autor au acuzat companiile AI că utilizează materiale fără consimțământul lor – The Financial Times

Casele de discuri Universal Music şi Warner Music sunt pe cale să încheie contracte istorice de licenţă cu companii din domeniul inteligenţei artificiale (AI), a…   © G4Media.ro.

Rachetele rusești pot acum „deruta” și evita sistemul de apărare aeriană Patriot (FT)

Financial Times a remarcat joi o scădere a ratei de interceptare a țintelor aeriene rusești deasupra Ucrainei. Potrivit surselor ucrainene și occidentale, Rusia a reușit…   © G4Media.ro.