Articole

Atac israelian în sudul Libanului, doi morți

Ministerul libanez al Sănătății a anunțat că două persoane au fost ucise într-o lovitură israeliană luni, 5 august, în sudul Libanului, la câteva ore după…   © G4Media.ro.

Apar dovezi că Iranul a orchestrat protestele pro-palestinieni din universitățile occidentale. 60% din conturile care ținteau studenții erau false. Unii lideri ai protestelor erau plătiți cu 3.300 de euro pe săptămână

În cel puțin trei colegii americane, protestele anti-Israel din primăvara acestui an au fost finanțate prin intermediul Campaniei pentru Drepturile Palestinienilor din SUA, relevă o investigație apărută în „The New York Post“. În unele cazuri, agitatorii erau plătiți cu 5.000 de dolari canadieni (3.300 de euro) pe săptămână pentru 8 ...

România și Serbia semnează pentru interconectarea conductelor lor de gaze

Valoarea totală a investiției este estimată la aproape 87 de milioane euro.

Doua dintre victimele beizadelei ucigase de la 2 Mai revin la INML pentru noi expertize medico-legale

Cristina si Alex, doua dintre victimele ranite grav in accidentul de la 2 Mai, ajung luni, 5 august, din nou la Institutul National de Medicina Legala pentru expertize medico-legale la aproape un an dupa tragedia cauzata de Vlad Pascu. Specialistii in medicina legala vor stabili daca ranile cauzate au fost ...

Paul Stanescu, discurs copiat de la Sosoaca: „Orban si Citu ne-au tinut in casa, ne-au pus botnite”

Secretarul general al PSD, Paul Stanescu, a preluat narativul extremistei Diana Sosoaca in legatura cu pandemia, sustinand ca romanii au fost obligati sa poarte „botnite”. Termenul „botnita” este folosit si de propaganda pro-rusa in campaniile de fake news legate de pandemie. Stanescu a facut aceasta afirmatie in timp ce raspundea ...

„Am crezut că o să mor în închisoare” – interviu BBC cu dizidentul rus eliberat Vladimir Kara-Murza

Politicianul rus din opoziție, eliberat în cadrul celui mai mare schimb de deținuți de la sfârșitul Războiului Rece, este dureros de slab – din cauza…   © G4Media.ro.

Misiune de Poliţie Aeriană a aviaţiei spaniole, în România

Detaşamentul spaniol cuprinde 150 de militari şi opt aeronave F-18.

România asigură aproape 30% din necesarul de gaze din UE

În primul trimestru al anului, România a produs 2,4 miliarde de metri cubi de gaze naturale.

A crescut numărul turiştilor în România

Faţă de primele şase luni din 2023, creşterea este de trei procente.

Pentru a ajuta opozitia rusa, trebuie mai intai salvata Ucraina, spune prizonierul eliberat Ilia Iasin: „Rusia trebuie sa retraga absolut toate trupele de pe teritoriul Ucrainei”

Cel mai bun mod in care tarile straine pot sprijini activistii opozitiei din Rusia este sa ajute Ucraina sa castige razboiul, a declarat liderul opozitiei ruse Ilia Iasin in timpul unei transmisiuni live din 4 august, la cateva zile dupa eliberarea sa in cadrul unui schimb istoric de prizonieri, relateaza ...

Socul financiar mondial se resimte si in Romania: Bursa de Valori Bucuresti a deschis in scadere pe toti indicii sedinta de luni

Bursa de Valori Bucuresti (BVB) a deschis in scadere pe toti indicii sedinta de luni, iar rulajul se cifra la 47,81 milioane de lei (9,6 milioane de euro), dupa 35 de minute de la debutul tranzactiilor, transmite Agerpres. Indicele principal BET, care arata evolutia celor mai lichide 20 de companii, ...

Stanescu: „Guvernul Ciolacu va fi unul dintre cele mai bune guverne care le-a avut Romania din ’90 incoace/ Marcel Ciolacu are o inteligenta peste medie”

Secretarul general al PSD, Paul Stanescu, continua sa ii aduca ode presedintelui Marcel Ciolacu, dupa ce in week-end a spus ca acesta „are o inteligenta peste medie”. El a reluat luni aceasta afirmatie, chiar in fata sediului PSD. „Guvernul Ciolacu va fi unul dintre cele mai bune guverne care (pe ...