cosmin

NASA amână lansarea Artemis II pe Lună pentru martie după depistarea unor probleme în timpul repetiției
NASA a anunțat marți că amână misiunea sa de a trimite patru astronauți într-o călătorie în jurul Lunii, după ce au apărut probleme în timpul unui test critic al rachetei sale enorme. Managerii misiunii efectuau o inspecție elaborată în ziua lansării, cunoscută sub numele de „repetiție generală umedă”, la Centrul ...

O nouă înfrângere pentru Georgescu la tribunal. Solicitarea de revocare a controlului judiciar i-a fost respinsă
Instanţa a analizat legalitatea şi temeinicia măsurii controlului judiciar dispuse de procuror în dosarul în care este inculpat Georgescu Călin, măsură aflată în vigoare din februarie 2025. Verificarea a avut loc în cadrul procedurii prevăzute de Codul de procedură penală, la solicitarea inculpatului, care a cerut revocarea măsurii preventive. Menţinerea ...

Percheziții la sediile din Franța ale platformei X a lui Elon Musk
Parchetul din Paris efectuează percheziții la sediile franceze ale rețelei de socializare X a miliardarului Elon Musk, ca parte a unei anchete privind funționarea cu părtinire a algoritmilor. Parchetul din Paris a precizat într-un comunicat că percheziția a fost efectuată ca parte a unei anchete lansate în ianuarie 2025, relatează ...

Încă o noapte de ger, iar de marți vremea se încălzește în București
Noaptea de marți de miercuri va fi geroasă în Capitală, cu temperatura minimă de minus 9 grade, dar de marți vremea se va încălzi, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie. Marți, vremea se va încălzi. Cerul va fi mai mult noros, iar noaptea temporar va ploua slab. Vântul va sufla slab ...

FRF vine cu lămuriri în privința stării de sănătate a selecționerului Mircea Lucescu: „Urmează un tratament antibiotic, iar evoluția este favorabilă”
Federația Română de Fotbal a publicat marți un comunicat pe site-ul său oficial privind starea de sănătate a selecționerului Mircea Lucescu (80 de ani). „Urmează un tratament antibiotic, iar evoluția este favorabilă”, transmite sursa citată. Turcia, adversara din barajul CM 2026: Vedete la Real, Juventus și Interul lui Chivu Mesajul ...

Surse: Avocata Georgescu se plânge că ”și-a rupt coloana” după ce a alunecat în arest. Ea este acum la Spitalul Universitar sub pază
Surse judiciare au declarat pentru aktual24.ro că avocata Adriana Georgescu, arestată pentru luare de mită, a ajuns la spital după ce ar fi suferit o accidentare gravă în arest. Ea s-a plâns că ”și-a rupt coloana”, au declarat surse din cadrul spitalului. Ea este acum internată la Spitalul Universitar sub ...

SpaceX, compania lui Elon Musk, achiziționează startup-ul de inteligență artificială xAI înainte de o posibilă listare la bursă
Elon Musk combină producătorul de rachete SpaceX cu startup-ul său de inteligență artificială, xAI, în timp ce entitatea rezultată din fuziune se pregătește pentru o listare la bursă masivă. Tranzacția a fost anunțată luni într-o postare pe blog a lui Musk, care a spus că formează „cel mai ambițios motor ...

Occidentul este de acord să răspundă militar dacă Rusia va încălca armistițiul care va fi încheiat cu Ucraina
Forțele militare conduse de Europa, susținute de SUA, ar urma să fie trimise în Ucraina în cazul unor încălcări repetate ale unui armistițiu negociat de către Rusia, a relatat Financial Times (FT) pe 3 februarie, citând surse nedivulgate. Între decembrie și ianuarie, oficiali ucraineni, europeni și americani au discutat despre ...

Mircea Lucescu, precizări despre starea sa de sănătate: ”Vă rog frumos să stați liniștiți, s-a exagerat foarte mult”
Federația Română de Fotbal a transmis, marți, un comunicat oficial în care clarifică informațiile apărute în mass-media în ultimele zile privind starea de sănătate a selecționerului echipei naționale, Mircea Lucescu. Internare pentru supraveghere medicală Potrivit FRF, Mircea Lucescu se află internat în spital pentru supraveghere medicală și urmează un tratament ...

Parlamentul Norvegiei a votat cu majoritate covârşitoare în favoarea menţinerii monarhiei, în pofida scandalurilor recente
Parlamentul norvegian a votat marţi covârşitor în favoarea menţinerii monarhiei ţării, respingând o modificare propusă de trecere la republică, în pofida recentei crize din familia regală şi a unui sondaj de opinie care arată o scădere a sprijinului popular pentru această familie, transmite Reuters preluată de Agerpres. Într-un vot planificat ...

Percheziţii la Brașov într-un dosar de corupţie ce ar viza organizarea de concursuri pe posturi şi în funcţii la o instituţie publică (surse)
Poliţiştii braşoveni de Investigaţii Criminale, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov, au efectuat, marţi, opt percheziţii, dintre care şapte la domiciliul unor persoane fizice şi una la sediul unei instituţii publice într-un dosar de corupţie, a informat IPJ Braşov, transmite Agerpres. Potrivit unor ...

SURSE Avocata Adriana Georgescu, prinsă în flagrant când primea 60.000 de euro, este internată la Spitalul Universitar / Ar fi căzut în camera de arest
Avocata Adriana Georgescu, prinsă în flagrant când primea 60.000 de euro, este internată la Spitalul Universitar București, unde a ajuns marți seară, după ce ar fi căzut în camera de arest, au declarat sursele G4Media. Avocata este internată sub pază. Curtea de Apel București a decis, în 28 ianuarie, arestarea ...