cosmin

Amendă în unanimitate la CNA pentru Realitatea Plus. Modul nord-coreean în care a fost prezentată fiica patronului

Realitatea Plus a fost sancţionată marți de Consiliul Naţional al Audiovizualului cu o amendă de 50.000 de lei, aproximativ 10.000 de euro, pentru lipsă de echilibru într-o serie de relatări difuzate în data de 24 martie. Amenda a fost votată în unanimitate, după ce CNA a analizat modul în care ...

Georgia și-a întronizat noul patriarh al Bisericii, pe fondul temerilor privind influența rusă

Shio al III-lea a fost întronizat marți ca noul patriarh al Bisericii Ortodoxe Georgiene, într-o ceremonie la care au participat foști oficiali și lideri actuali ai Georgiei, dar și sute de credincioși. Noul lider religios a atras critici pentru apropierea sa față de Biserica Ortodoxă Rusă, transmite Mediafax. Ceremon ia ...

CNA a amendat Realitatea Plus şi Antena Stars cu 50.000 de lei, respectiv 30.000 de lei pentru încălcarea legislaţiei referitoare la imparţialitate şi echilibru

Consiliul Naţional al Audiovizualului a sancţionat marţi posturile Realitatea Plus şi Antena Stars cu amenzi de 50.000 de lei, respectiv 30.000 de lei, pentru încălcarea legislaţiei în domeniu referitoare la imparţialitate şi echilibru, ca şi a neasigurării pluralismului politic şi social şi a aducerii atingere dreptului la un proces echitabil ...

Mircea Abrudean: PNL nu va face parte din niciun guvern alături de PSD, indiferent dacă premierul e tehnocrat

PNL nu va face parte din niciun Guvern alături de PSD, indiferent dacă premierul este tehnocrat, a declarat, marţi, preşedintele Senatului, Mircea Abrudean, citat de Agerpres. „Noi am avut poziţia foarte clar stabilită. PNL nu va face parte din niciun Guvern alături de PSD. Poziţia rămâne aceeaşi indiferent dacă este ...

Oana Gheorghiu, despre Electrocentrale Craiova: Conducerea companiei a fost preluată în 2024 de o directoare numită politic, fără experiență tehnică directă în energie, iar apoi compania s-a prăbușit financiar

Vicepremierul Oana Gheorghiu face o radiografie asupra companiei Electrocentrale Craiova, afirmând că aceasta s-a prăbușit financiar din cauza managementului deficitar, a directoarei care a fost numită în funcție pe linie politică. „În 2023, România avea șansa să primească GRATIS, prin PNRR, 162 de milioane de euro pentru o centrală nouă, ...

Oana Gheorghiu dezvăluie cum a produs gruparea Olguța-Manda ”dezastrul” de la Electrocentrale Craiova: ”Bani europeni pierduți, oameni rămași fără căldură”

Vicepremierul Oana Gheorghiu dezvăluie cum România a pierdut o finanţare europeană nerambursabilă de 162 de milioane de euro pentru construirea unei centrale noi pe gaz la Craiova, în timp ce Electrocentrale Craiova a acumulat datorii uriaşe, a intrat în insolvenţă, iar zeci de mii de oameni au rămas fără căldură. ...

Anunț major, PNL-USR caută să constituie o nouă majoritate? Șeful Senatului: ” Încercăm să aducem lângă noi oameni responsabili şi sunt mulţi oameni responsabili în Parlamentul României, în toate partidele”

Grupurile parlamentare ale PNL şi USR îşi vor coordona strategia pentru următoarea perioadă, priorităţile fiind proiectele legate de PNRR, accesarea programului SAFE, aderarea României la OCDE şi continuarea programului de reforme început de Guvern. Anunţul a fost făcut marţi de preşedintele Senatului, liberalul Mircea Abrudean, după o întâlnire cu liderii ...

Bolojan anunță planuri ca prim-ministru pentru încă trei luni. PSD caută disperat un nou prim-ministru

Premierul interimar Ilie Bolojan, care asigură şi interimatul la Ministerul Energiei, a anunţat măsuri și acțiuni care se întind până la sfârșitul lunii august, în condiții în care în spațiul politic se caută intens un nou premier şi formarea unui nou executiv. Bolojan a transmis că, după preluarea interimatului la ...

Presshub: „Băieții deștepți” din energie scapă de taxa de 30 euro/kW după avizul tardiv al Consiliului Legislativ, condus de Florin Iordache

Consiliul Legislativ, condus de pesedistul Florin Iordache, a emis, cu întârziere, un aviz privind ordonanța de urgență a Guvernului Bolojan, care impunea o taxă de 30 de euro/kilowatt „băieților deștepți” din energie care au blocat sistemul național de transport al energiei prin dosare ținute în așteptare, în detrimentul investitorilor reali. ...

Nicușor Dan, împrumuturi din retorica suveranistă. Expert: „Votantul, dacă are de ales între original și copie, va prefera originalul”

PressOne a discutat cu expertul în politică externă Marius Ghincea, pentru a înțelege semnificația celor mai recente declarații ale președintelui Nicușor Dan în care a criticat, printre altele, o lipsă a dezbaterii pe tema Ucrainei. 

VIDEO: Producătorul german de armament Rheinmetall începe producția în serie a unei drone de unică folosință / Își așteaptă ținta în aer 70 de minute

Cel mai mare producător de arme din Germania lansează producția de serie a muniției de tip loitering FV-014, după o comandă a Bundeswehr de 300 de milioane de euro. O fostă fabrică de componente auto va fi reconvertită pentru noul profil militar, transmite MEDIAFAX. Rheinmetall, principalul contractor german în domeniul ...

Dosarul ”Calul Troian”. 40 de indivizi din Constanța, din ”Mica Sicilie”, au acumulat peste 6 milioane de euro. Gruparea avea propriul imn

Dosarul „Calul Troian”, în care sunt inculpate aproape 40 de persoane, membri ai grupării Km 4-5 din Constanţa, a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT. Cauza vizează infracţiuni precum constituirea unui grup infracţional organizat, camătă, şantaj, spălare a banilor, trafic de persoane, trafic de minori, proxenetism, viol, influenţarea declaraţiilor, ...