cosmin

Drept la replică / Gabriel Zbârcea: Nu am avut și nu am nicio simpatie pentru Mișcarea Legionară sau vreo altă organizație extremistă sau interzisă de lege

Subsemnatul, Gabriel Zbârcea în temeiul: a) Restricțiilor prevăzute de art. 10 alin. (2) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului privind libertatea de exprimare; b) Limitelor de exprimare prevăzute în Codul deontologic al jurnalistului (art. 1 – 10 din Codul deontologic al jurnalistului), precum și cele prevăzute de Codul Civil (art. ...

OSCE anunţă că vrea să se reformeze după solicitări din partea Washingtonului şi Moscovei

Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) şi-a anunţat joi intenţia de a se reforma pentru a vedea dacă poate îndeplini aşteptările Rusiei şi Belarusului, precum şi cerinţele Statelor Unite, relatează agenția de știri AFP, citată de Agerpres. Ministrul elveţian de externe Ignazio Cassis, a cărui ţară deţine preşedinţia ...

SUA confiscă o navă petrolier cu legături cu Venezuela

Statele Unite au confiscat o altă navă petrolier cu legături cu Venezuela înaintea unei întâlniri dintre președintele american Donald Trump și lidera opoziției venezuelene, Maria Corina Machado.

Dezvăluire: Trei țări arabe l-ar fi convins pe Trump să NU atace Iranul, în ultimul moment

Arabia Saudită, Qatar și Oman au condus eforturile de a-l convinge pe președintele SUA, Donald Trump, să renunțe la un atac împotriva Iranului, de teama unor „repercusiuni grave în regiune”, a declarat joi pentru AFP un oficial saudit de rang înalt. „Cele trei state din Golf au condus un efort ...

„Semnificativ mai puțin” decât este necesar. Extinderea energiei eoliene stagnează în Europa

Europa continuă să fie semnificativ în urma obiectivelor sale privind energia eoliană. Conform cifrelor din industrie, estimările inițiale indică faptul că anul trecut au fost instalate pe continent turbine eoliene cu o capacitate totală de 17 până la 18 gigawați (GW), atât pe uscat, cât și în larg. „Acest lucru ...

”Alo, Lia!!!”. CEDO a decis că transferul judecătorilor între secții, fără consimțământ, reprezintă o ingerință gravă în independența justiției – Presshub

La data de 15 ianuarie 2026, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a pronunțat hotărârea în cauza Biliński contra Poloniei, o decizie care clarifică limitele în care o decizie administrativă poate interveni asupra statutului profesional al judecătorilor. Astfel, CEDO a stabilit că un judecător nu poate fi mutat din penal în ...

”Logica sferelor de influență a reînviat”, a anunțat președintele Dan în fața diplomaților români

Mediul internațional este marcat de crize cronice sau spontane, de reînvierea logicii sferelor de influență și a competiției între marile puteri, a afirmat, joi, președintele Nicușor Dan, menționând că le-a cerut diplomaților români să aibă capacitatea de a se adapta acestor realități. ‘Mediul internațional este marcat de crize cronice sau ...

FOTO Câteva sute de persoane s-au adunat în Piața Universității / Cântă melodii cu mesaje legionare și flutură steagurile României și al SUA

Sute de persoane sunt mobilizate de formațiunile extremiste AUR și Acțiunea Conservatoare în centrul Capitalei (Piața Universității), împotriva Legii pentru combaterea antisemitismului și xenofobiei, cunoscută ca „Legea Vexler”. Liderul AUR,  George Simion și-a chemat susținătorii la protest pentru a „dărâma guvernul”. UPDATE 17:33 Una din protestatare are sub braț o sticlă ...

Transnistria prelungește starea de urgență din cauza lipsei de gaze

În regiunea separatistă criza gazelor a prelungit cu încă 30 de zile starea de urgență.

NASA trimite patru astronauți înapoi pe Pământ

Pentru prima dată în istorie, patru astronauți de la bordul Stației Spațiale Internaționale au fost nevoiți să părăsească orbita mai devreme, din cauza unei afecțiuni medicale nedivulgate a unuia dintre membrii echipajului.

Profesor din Cluj, indignat de toleranța Coaliției față de plagiat: ”Pentru ce să mai mergem la școală, profesori, elevi, studenți? Ce să le spunem celor care vin la cursuri?”

Profesorul Ciprian Mihali, conferentiar doctor la Facultatea de Istorie si Filosofie a Universitatii Babes-Bolyai, din Cluj, își manifestă revolta față de modul în care liderii politici ai coaliției de guvernare, inclusiv cei de la PNL și USR, tolerează faptul că ministrul Radu Marinescu și-a plagiat lucrarea de doctorat. ”Ce rămâne ...

Serbia a testat împreună cu serviciul secret rus FSB arme acustice pe câini. Regimul de la Belgrad, acuzat că a folosit astfel de arme contra manifestanților

Serviciile speciale sârbe, în cooperare cu Serviciul Federal de Securitate al Rusiei, au efectuat teste cu arme acustice pe câini. Conform documentelor guvernamentale consultate de Politico, experimentele care au folosit dispozitive acustice puternice, cunoscute sub numele de arme sonore, au avut loc la aproximativ două săptămâni după un protest antiguvernamental ...