cosmin

Chivu, după ce Liverpool a bătut Inter cu un penalty în minutul 88: Trebuie să luptăm și împotriva nedreptăților

Antrenorul echipei Inter Milano, Cristian Chivu, a comentat miercuri înfrângerea formației sale cu Liverpool, scor 0-1, în etapa a șasea a Ligii Campionilor, la finalul unui meci decis de un penalty controversat în minutul 88, notează Mediafax. „Era un rezultat corect, un egal, ținând cont de abordarea jocului și de ...

Migrația din Europa și situația paradoxală a României în aceeași Europă

Migrația rămâne o preocupare majoră pentru europeni, chiar dacă situația generală s-a îmbunătățit în ultimul an. În cadrul UE, România, tradițional țară de origine și de tranzit a migranților, devine și o destinație tot mai căutată, iar odată cu această transformare apar și unele probleme și posibile amenințări.

Preşedinta Hondurasului va denunţa la ONU „falsificarea rezultatelor votului” și amestecul nepermis al lui Donald Trump în alegeri

Preşedinta de stânga a Hondurasului, Xiomara Castro, a declarat marţi că rezultatele alegerilor prezidenţiale din 30 noiembrie ar fi fost falsificate şi că scrutinul a fost marcat de ingerinţă externă, vizându-l pe candidatul conservator Nasry Asfura, susţinut – potrivit oficialilor de la Washington – de fostul preşedinte american Donald Trump. ...

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, afirmă că este „pregătit” pentru alegeri, dacă va fi garantată securitatea scrutinului

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat marți că este pregătit să organizeze alegeri naționale în următoarele 60–90 de zile, cu condiția ca securitatea scrutinului să fie asigurată în contextul continuării războiului. Liderul de la Kiev a subliniat că partenerii occidentali, în special Statele Unite și Uniunea Europeană, sunt invitați să ...

Scandal în Franța: soția președintelui, Brigitte Macron, acuzată că ar fi numit activistele feministe „proaste nenorocite” – VIDEO

Prima-doamnă a Franței, Brigitte Macron, se confruntă cu un val uriaș de critici după apariția unui videoclip filmat în culisele unui spectacol de comedie din Paris. În înregistrarea citată de Associated Press, aceasta este surprinsă numind un grup de protestatare feministe „proaste nenorocite”, declarație care a generat reacții imediate pe ...

Cele mai frumoase deserturi europene de Crăciun și poveștile lor/ Zece prăjituri emblematice pentru masa de Crăciun din Europa

Crăciunul e cel mai bine definit, din punct de vedere alimentar, de dulciuri. În filme și povești de Crăciun nimeni nu împachetează sarmale, toată lumea pregătește cookies aromate, cu scorțișoară și lapte, și le așează grijuliu pe farfurioară pentru Moș Crăciun. Și chiar dacă am mâncat deja 10 feluri de ...

Sesizarea Înaltei Curți privind noua lege a pensionării magistraților, analizată miercuri la CCR / Judecătorii consideră că legea discriminează magistrații față de alte categorii de beneficiari de pensii de serviciu

Judecătorii Curții Constituționale a României (CCR) analizează, miercuri, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ), privind proiectul legii pensionării magistraților, pentru care Guvernul şi-a asumat răspunderea în Parlament. Reamintim că secțiile unite ale ÎCCJ s-au reunit în urmă cu câteva zile decizând să sesizeze CCR cu privire la prevederile care ...

Elon Musk: UE ar trebui să fie condusă de un președinte ales direct / ”Comisia UE ar trebui desființată”

Omul de afaceri american Elon Musk a declarat, într-un mesaj publicat pe platforma X, că Uniunea Europeană ar trebui să renunțe la actualul său executiv – Comisia Europeană – în favoarea unui organism ales, iar președintele UE să fie ales direct, scrie Mediafax. „Comisia UE ar trebui desființată în favoarea ...

Se circulă din nou pe Valea Oltului / Traficul a fost blocat câteva ore, după ce s-a descoperit că o cisternă pierdea din încărcătură: gaz petrolier lichefiat

Traficul rutier pe DN 7 – Valea Oltului a fost reluat miercuri dimineață, după ora 1:30, în condiții normale, după ce autoritățile au gestionat incidentul unei cisternă care scurgea GPL în zona localității Călimănești, județul Vâlcea, anunță Mediafax. DRDP Craiova a anunțat că, miercuri, la ora 01:30, circulația a fost ...

România va investi semnificativ în apărare, dar nu doar ca simplu cumpărător

Preşedintele Nicuşor Dan spune că o serie de companii franceze au în plan investiții alături de firme românești.

Guvernul a aprobat un act adițional la acordul de concesiune petrolieră în perimetrul Neptun

Faza curentă de explorare a fost extinsă cu doi ani, fără a prelungi şi durata totală a concesiunii.

Radiațiile solare: prieten sau dușman? Adevărul pe care trebuie să-l știi

Energia solară este radiația electromagnetică emisă de Soare, pe care o putem capta și transforma în căldură sau electricitate prin diverse tehnologii moderne. Deși Soarele emite radiații în întreg spectrul electromagnetic, ochiul uman percepe doar intervalul vizibil, între 400 și 750 nm. Cantitatea de energie solară care ajunge pe Pământ ...