cosmin

SURSE De ce s-ar fi retras Corlațean din PSD: ”Aseară a dat mesaj pe grupul de primari și a zis că ‘cine e cu mine să zică acum’ și nu a răspuns nimeni”
Surse din PSD au declarat pentru aktual24.ro că Titus Corlățean și-a anunțat luni retragerea din cursa pentru șefia partidului și chiar și din PSD pentru că niciun primar nu a dorit să îl susțină. ”Corlățean a dat aseară mesaj pe grupul de primari și a zis că „cine e cu ...

Cel puţin 20 de răniţi după ce două trenuri s-au ciocnit în regiunea Kosice din Slovacia
Două trenuri de pasageri s-au ciocnit luni în estul Slovaciei, informaţiile iniţiale vorbind despre cel puţin 20 de persoane rănite, a declarat un purtător de… © G4Media.ro.

Echipajul unui vas naufragiat în Marea Neagră, salvat de autorităţile bulgare în cooperare cu nave din Turcia şi România
Autorităţile bulgare, în cooperare cu nave din Turcia şi România, i-au salvat pe toţi cei 10 membri ai echipajului unei nave de marfă care a… © G4Media.ro.

Salariul mediu net a scăzut la 5.387 lei, în august
Comparativ cu luna iulie, scăderea este 2,4 procente.

Chiftele de ton cu dovlecei și ierburi – o rețetă simplă, gustoasă și sănătoasă
Dacă ai poftă de ceva rapid, ușor și plin de savoare, aceste chiftele de ton și dovlecei sunt alegerea perfectă. Se prepară simplu, din ingrediente… © G4Media.ro.

Fraudele financiare sunt tot mai sofisticate. Mihai Rotariu, DNSC: Nimeni nu-ți oferă după o lună de 10 ori suma investită
Atenție la reclamele de investiții, în care se promit câștiguri mari, rapid și sigur. 3 din 10 români au pierdut bani la un moment dat… © G4Media.ro.

A fost închis pe nedrept timp de 43 de ani în Pennsylvania. La scurt timp după eliberare, Poliția Imigrației (ICE) l-a reținut în baza unui ordin de deportare vechi de patru decenii
În dimineața zilei de 3 octombrie 2025, Subramanyam „Subu” Vedam a ieșit dinînchisoarea de stat Huntingdon din Pennsylvania, unde a fost închis timp de mai… © G4Media.ro.

AUR continuă să conducă în preferințele electoratului român
Partidele din coaliția de guvernare adună, împreună, sub 50% din opțiunile electorale.

Indignare în Israel după ce s-a aflat că, în urma acordului încheiat cu Hamas, va fi eliberat și un criminal care a violat și ucis un băiețel evreu de 13 ani
Ahmed Mahmed Jameel Shahada, condamnat pentru violarea și uciderea unui băiat de 13 ani în 1989, a fost inclus pe lista de prizonieri palestinieni ce urmează să fie eliberați în cadrul acordului de încetare a focului dintre Israel și Hamas. Potrivit The Times of Israel, în 1989, Shahada, un rezident ...

Un submarin rusesc a ieșit la suprafaţă în largul coastei Bretaniei (Franța). Reacția NATO
O fregată a marinei franceze a urmărit un submarin rusesc care a ieşit la suprafaţă în weekend în largul coastelor Bretaniei, potrivit UK Defence Journal, care citează o declaraţie a Comandamentului maritim al NATO, a informat duminică United24Media, citată de Agerpres. Într-o postare distribuită pe reţelele sociale, NATO a transmis: ...

Surpriză în Moldova, premierul Recean pleacă din politică: ”Nu voi continua în viața publică, ci îmi voi urma drumul profesional”
Premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, a anunțat că pleacă din viața politică odată cu expirarea mandatului actual al Guvernului. Declarația a fost făcută în cadrul unei conferințe de presă comune cu președintele Parlamentului, Igor Grosu. Recean a precizat că va refuza și mandatul de deputat, alegând să revină în mediul ...

Pentagonul lansează un program de achiziții de minerale critice de 1 miliard de dolari pentru a reduce dependența de China
Pentagonul a luat măsuri pentru a achiziționa minerale critice în valoare de până la 1 miliard de dolari, ca parte a unei campanii accelerate de stocare menite să reducă dependența SUA de China, a relatat duminică Financial Times, citând documente publice depuse de Agenția Logistică de Apărare (DLA). Potrivit FT, ...