cosmin

Președintele României anunță ca Moldova va deveni membră UE într-un timp foarte scurt: ”Rezultatul alegerilor este absolut încurajator”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, marţi, la Timişoara, că ar putea paria că Republica Moldova va fi membră a Uniunii Europene în trei ani, atât pentru că există voinţă internă, cât şi pentru că ţările europene susţin includerea acestui stat cât mai rapid. Prezent în Conferinţa „Europa la răscruce – ...

Marea Britanie înăsprește cerințele pentru refugiații care solicită permis de ședere pe termen nelimitat

Infractorilor și persoanelor care nu vorbesc limba engleză la „un standard ridicat” li se va refuza permisiunea de a se stabili în Regatul Unit, a anunțat ministrul britanic de interne, Shabana Mahmood, în cadrul unor propuneri menite să limiteze amenințarea electorală crescândă din partea Reform UK. Într-un discurs în care ...

Cai declarați „morți” au fost găsiți vii, la un târg neautorizat din județul Brașov / S-au deschis mai multe dosare penale de fals intelectual

Polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor Brașov, împreună cu polițiști din cadrul Secției de Poliție Rurală Hoghiz, au deschis mai multe dosare penale, după…   © G4Media.ro.

SUA au trimis material anti-drone în Danemarca pentru summiturile europene, anunţă Ministerul Apărării danez

Washingtonul a trimis material anti-drone în Danemarca pentru summiturile europene din 1 şi 2 octombrie, a anunţat marţi Ministerul Apărării danez. Astfel, SUA s-au raliat…   © G4Media.ro.

Situație fără precedent. Mii de jandarmi trebuie să dea înapoi o parte din salariile majorate greșit, după un calcul eronat

Situație fără precedent în Jandarmeria Capitalei. Aproape 3.000 de subofițeri și ofițeri au fost somați să restituie o parte din măririle de salarii, primite în…   © G4Media.ro.

Alexandru Rogobete: România se aliniază Europei cu una dintre cele mai complexe strategii pentru combaterea bolilor cardio şi cerebrovasculare / Ce-şi propune Strategia Naţională pentru Combaterea Bolilor Cardio şi Cerebrovasculare

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, afirmă, marţi seară, că, prin lansarea Strategiei Naţionale pentru Combaterea Bolilor Cardio şi Cerebrovasculare, ”România se aliniază Europei”, întrucât îşi propune…   © G4Media.ro.

SUA pun vânătorii de submarine la ușa Rusiei

Statele Unite au desfășurat în Norvegia aeronave militare capabile să vâneze submarine și să efectueze operațiuni de spionaj și au efectuat misiuni în apropierea teritoriului Rusiei la Marea Baltică.

Președintele Consiliului Judeţean Iaşi, despre lipsa Autostrăzii A8: I-am arătat premierului când a fost la Iaşi diferenţa între cele două Românii. Firmele din Iaşi au nevoie de două zile să ajungă cu marfa la Budapesta

Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Costel Alexe, a declarat, marţi, că pentru a transporta marfa de la Iaşi la Budapesta firmele au nevoie de două zile,…   © G4Media.ro.

Germania cere extrădarea unui ucrainean arestat în Polonia

Bărbatul, arestat în Polonia, este suspectat că s-a scufundat în fundul Mării Baltice pentru a plasa explozibili în atacul asupra conductei de gaze Nord Stream din 2022.

Percheziţii în Ialomiţa şi Călăraşi, într-un dosar de braconaj cinegetic / Poliţiştii au ridicat trofee de vânătoare, carne de vânat, arme şi muniţie

Poliţiştii şi procurorii au fpcut, marţi, cinci percheziţii în judeţele Ialomiţa şi Călăraşi, într-un dosar de braconaj cinegetic. De la persoanele vizate, anchetatorii au ridicat…   © G4Media.ro.

Stelian Bujduveanu, după participarea la Timişoara Cities Summit: Indiferent de ţară, provocările seamănă mult între ele – trafic, presiune pe buget şi nevoia de investiţii în transport

Primarul interimar al Capitalei, Stelian Bujduveanu, a afirmat, marţi, după participarea la Timişoara Cities Summit, că a constatat că, indiferent de ţară, provocările seamănă mult…   © G4Media.ro.

Un șofer fără permis, aflat la a doua faptă de acest gen, iertat de judecător / Se grăbea să ajungă la spital, unde se afla fiul său, victimă a unui accident rutier

Un șofer prins fără permis a fost iertat de judecători pe motiv că mergea să-și vadă fiul la spital, scrie Ziarul de Iași. Bărbatul a…   © G4Media.ro.