cosmin

Daniel David anunță că își va da demisia din funcția de ministru al Educației dacă moțiunea simplă depusă de AUR va fi adoptată
Ministrul Educaţiei, Daniel David, a declarat sâmbătă că îşi va da demisia din funcţie în cazul în care moţiunea simplă pe educaţie, depusă de AUR,… © G4Media.ro.

Mii de oameni participă la mitingul și contraprotestul „Uniți Regatul”
Sunt peste 100.000 de oameni în centrul Londrei pentru un marș organizat de activistul de extremă dreapta Tommy Robinson, în același timp având loc și o contramanifestație a activiștilor antirasism.

Donald Trump condiționează sancțiunile împotriva Rusiei
Liderul de la Casa Albă spune că este pregătit să impună „sancțiuni majore” Rusiei dacă țările NATO fac același lucru.

Are Georgescu susținători printre generalii Armatei Române? Precizările ministrului Apărării: ”Deloc. Sunt oameni loiali României, loiali alianţelor şi parteneriatelor pe care le avem”
Ministrul Apărării, Ionuţ Moşteanu, a dat asigurări „cu mâna pe inimă” că nu există generali în Armata Română care să fie „fani” ai fostului candidat la prezidenţiale Călin Georgescu, susţinând că aceştia sunt fideli României şi structurilor NATO. Prezent sâmbătă la emisiunea Insider Politic de la Prima TV, Moşteanu a ...

Dronele ruseşti care vor intra în spaţiul aerian al României vor fi doborâte, aşa cum au procedat şi polonezii – anunț al ministrului Apărării
Dronele ruseşti care vor intra în spaţiul aerian al României vor fi doborâte, aşa cum au procedat şi polonezii, autorităţile române fiind în permanentă legătură cu centrul de comandă NATO, a declarat ministrul Apărării, Ionuţ Moşteanu, sâmbătă, la emisiunea Insider Politic de la Prima TV. „Există, în fiecare săptămână, şi ...

UPDATE Bătaie între interlopi în plină zi la Craiova soldată cu un mort și mai mulți răniți / Toate persoanele implicate se află în custodia poliției / Eveniment similar cu conflictul de la Urziceni din luna februarie
Două clanuri de interlopi s-au bătut sâmbătă în plină zi la Craiova pe bulevardul Nicolae Romanescu, iar conflictul s-a soldat cu un mort și mai… © G4Media.ro.

VIDEO Mii de persoane s-au adunat pe străzile din centrul Londrei pentru mitingul organizat de extremistul Tommy Robinson / În același timp are loc și un contra-protest anti-rasism
Mii de persoane s-au adunat în centrul Londrei pentru un marș organizat de activistul de extremă dreapta Tommy Robinson, în timp ce are loc și… © G4Media.ro.

Ministrul Educaţiei: Salariul profesorilor nu scade, timpul de lucru rămâne același, 40 de ore pe săptâmână, dar norma didactică creşte de la 18 la 20 de ore / Banii din plata orelor suplimentare acoperă salariile și bursele
Ministrul Educaţiei, Daniel David, a afirmat că suma plătită pentru plata cu ora era de 2,7 miliarde de lei pe an înainte de luarea măsurilor… © G4Media.ro.

VIDEO | De la Sarmale la Tapas | Nu e sărbătoare în Alicante fără prăjituri românești/ Claudia Boniș (Asociația Zestrea României)
În Alicante, ca pretutindeni în diasporă, comunitatea românească s-a reunit în cadrul unei Asociații, Zestrea României, pentru a rămâne aproape de tradițiile și limba de acasă, dar mai… © G4Media.ro.

Prințul Harry vizitează Ucraina și aduce un omagiu veteranilor și familiilor acestora
Prinţul Harry al Marii Britanii, aflat într-o vizită surpriză în Ucraina alături de o echipă a fundaţiei sale caritabile pentru persoanele cu dizabilităţi, Invictus Games… © G4Media.ro.

România va doborî dronele rusești care vor intra în spațiul său aerian
Ministrul Apărării a reafirmat că țara noastră nu va trimite militari să lupte în Ucraina.

Moody's confirmă ratingul României la „Baa3”, cu perspectivă negativă
Menţinerea sprijinului politic pentru programul de reforme este esențială pentru consolidarea fiscală.