cosmin

VIDEO | Târgul de Crăciun din Timișoara, multe oferte gastronomice și prețuri decente / Printre cele mai plăcute și ieftine locații de acest fel
După ce am vizitat târgurile de Crăciun din Budapesta, Bratislava, Praga, Munchen și Salzburg a venit și timpul să ne întoarcem în țară și să ne pregătim și noi de sărbători. Însă, vorba poetului, „mai lungă pare calea acum la-ntors acasă”, așa că nu ne-am grăbit și am rămas peste noapte și în Timișoara, primul târg de ...

Nicușor Dan, interviu despre Trump și corupția din România: ”Oamenii din vârf lucrează pentru mici rețele de interese, în loc să lucreze pentru binele public”
Liderii europeni, inclusiv președintele României, Nicușor Dan, au petrecut cea mai mare parte a anului 2025 încercând să găsească o modalitate de a gestiona relația cu administrația președintelui american Donald Trump, revenit la Casa Albă în luna ianuarie, a declarat șeful statului român într-un interviu acordat publicației POLITICO. Potrivit președintelui, ...

Ministrul de externe israelian, Gideon Saar, îi îndeamnă pe evreii din întreaga lume să se stabilească în Israel, pe fondul atacurilor antisemite din ultima vreme
La o săptămână după atacul armat comis în timpul unei sărbători evreiești pe plaja Bondi din Sydney, soldat cu moartea a 15 persoane, ministrul de externe al Israelului, Gideon Saar, a lansat un apel puternic adresat comunității evreiești din țările occidentale. El le-a cerut evreilor care trăiesc în Europa, Australia, ...

Moralitatea nu contează prea mult în noua lume a lui Trump, crede Nicușor Dan / SUA și UE trebuie să se înțeleagă mai bine – interviu pentru Politico
Liderii europeni, precum președintele României, Nicușor Dan, au petrecut cea mai mare parte a anului 2025 încercând să găsească o soluție pentru a conviețui cu Donald Trump. Sau, și mai rău, fără el. De când marele perturbator al normelor internaționale s-a întors la Casa Albă în ianuarie, el a arătat clar ...

CSM a finalizat consultarea corpului profesional al magistraților și va publica rezultatele / Președintele Nicușor Dan a anunțat și el un referendum în justiție, în ianuarie
Termenul stabilit de Secția pentru judecători a CSM pentru completarea de către magistrați a unui chestionar online privind problemele de actualitate din sistemul judiciar a expirat la finalul zilei de 21 decembrie 2025. CSM va centraliza datele și le va publica în scurt timp, au declarat pentru G4Media.ro surse oficiale. ...

Republica Moldova 2025: Top FAKE NEWS & DEZINFORMĂRI demontate de Veridica
Narațiunile false au vizat rolul UE în criza energetică și economică, pretinsa militarizare a blocului comunitar, implicarea NATO în regiune, precum și acuzații de „dictatură”, „rusofobie” și persecuție politică, toate având ca scop influențarea opțiunilor electorale, subminarea sprijinului pentru integrarea europeană și menținerea controlului informațional asupra regiunilor vulnerabile, în special ...

Magistrații care au avut curaj să vină la Cotroceni. Judecător: ”În ultimii ani s-a consolidat un sistem oligarhic în justiție”
Președintele României, Nicușor Dan, a început luni, la Palatul Cotroceni, o discuție publică cu magistrați care au dorit să vorbească deschis despre problemele din sistemul judiciar, întâlnire anunțată anterior ca fiind „fără limită de timp”, începând cu ora 10:00. La întâlnire participă Daniel Ungureanu, procuror la Parchetul de pe lângă ...

„Bătăușul de femei”, bătut măr de un bărbat: Influencerul Andrew Tate a fost umilit în ring de o vedetă de reality show care a boxat cu mănuși roz – VIDEO
Controversatul influencer Andrew Tate a suferit o înfrângere usturătoare în debutul său la box profesionist, sâmbătă, 20 decembrie 2025, la Dubai, în cadrul evenimentului Misfits Boxing „Mania”. Tate (39 de ani) a fost dominat și învins la puncte (decizie majoritară) de Chase DeMoor, fost star de reality TV din „Too ...

Iar scandal cu susținătorii lui Călin Georgescu. S-au adunat la Parchetul General și vor să depună plângeri privind anularea alegerilor
Aproximativ 150 de persoane, susținători ai lui Călin Georgescu, se află luni dimineață la intrarea din spate a Parchetul General, fiind nemulțumite de suspendarea activității cu publicul până la finalul anului. Potrivit informațiilor disponibile, participanții au venit la Parchetul General pentru a depune plângeri referitoare la anularea alegerilor, însă și-au ...

Câteva zeci de persoane, la Parchetul general pentru a depune plângeri privind presupusa fraudare a alegerilor prezidențiale de anul trecut / Parchetul nu are activitate cu publicul
Câteva zeci de persoane au mers, luni dimineață, la Parchetul general, pentru a depune plângeri privind presupusa fraudare a alegerilor prezidențiale de anul trecut. Parchetul nu are activitate cu publicul până la finalul anului, ceea ce i-a nemulțumit pe cei care au mers să depună plângeri. Amintim că, zilele trecute, ...

Un general din Statul Major rus, ucis în explozia unei maşini capcană, la Moscova
Un general rus a fost ucis în explozia unei maşini capcană la Moscova, informează luni Reuters, care citează Comitetul de Anchetă Rus. Generalul-locotenent Fanil Sarvarov, şeful direcţiei de instruire operaţională a forţelor armate din cadrul Statului Major General rus, a fost ucis, a anunţat comitetul, trasmite Agerpres. „Anchetatorii urmăresc numeroase ...

Este absolut necesar să fie deblocat concursul de angajare în școli – Titularizare 2026, spune Daniel David: Am avut o discuție cu premierul
Daniel David, ministrul Educației și Cercetării, a declarat că a avut o discuție cu premierul Ilie Bolojan în legătură cu deblocarea posturilor pentru concursul național de Titularizare 2026. Acesta a afirmat că „este absolut necesar să fie deblocat” concursul. Declarațiile au fost făcute duminică, 21 decembrie, la emisiunea InfoEdu de la TVR Info, ...