cosmin

Programul de Ziua Marinei Române, la 124 de ani de la prima sărbătorire / În 2025 a fost pentru prima dată în ultimii ani în care președintele României nu a fost prezent la festivități și nici anul acesta nu și-a anunțat participarea
Forțele Navale Române organizează până pe 16 august, în garnizoanele Constanța, Mangalia, Brăila, Galați, Tulcea și București, o serie de activități dedicate Zilei Marinei Române. Programul cuprinde ceremonii militare și religioase, exerciții cu secvențe maritime și fluviale, expoziții de tehnică și armament, ateliere interactive, concerte de muzică militară și activități ...

Statele Unite vor izolarea economică a Iranului
Aproape şase luni de operaţiuni militare par să nu fi îndeplinit obiectivele preşedintelui Trump

Statele Unite susțin Japonia după atacul violent al Rusiei. Washingtonul recunoaște suveranitatea Tokyo asupra „Teritoriilor de Nord”
Statele Unite au reafirmat vineri că recunosc suveranitatea Japoniei asupra celor patru insule din sudul arhipelagului Kurile revendicate de Tokyo, după ce președintele rus Vladimir Putin a efectuat joi prima sa vizită în teritoriul disputat, provocând un protest diplomatic puternic al guvernului japonez. „Statele Unite își mențin sprijinul neclintit pentru ...

Vicepreședintele liberal Alexandru Muraru cere un congres extraordinar al PSD: ”PSD nu are voturile pentru o nouă majoritate”
Vicepreședintele PNL Alexandru Muraru atacă, într-o postare publicată vineri pe Facebook, strategia actualei conduceri a PSD și susține că partidul ar trebui să convoace un congres extraordinar pentru a explica eșecul încercării de a forma o nouă majoritate parlamentară. Muraru afirmă că declarațiile potrivit cărora social-democrații sunt „cel mai aproape” ...

„Inteligența artificială a suveraniștilor”: Rusia pregătește o AI „suverană”, care va oferi răspunsuri strict după criteriul „valorilor tradiționale”
Rusia a creat cadrul legal pentru dezvoltarea unor modele de inteligență artificială „suverane” și „naționale”, care trebuie să respecte legislația țării și „valorile spirituale și morale tradiționale rusești”. Potrivit agenției de presă UNN, noua legislație, semnată deja de președintele Vladimir Putin, urmărește consolidarea independenței tehnologice a Rusiei și permite autorităților ...

Fragment de dronă, găsit vineri dimineață pe plaja din Costinești, lângă foișorul salvamarilor. Zona a fost restricționată
Un nou fragment despre care autoritățile urmează să stabilească proveniența a fost găsit vineri dimineață, pe plaja din Costinești, în apropierea foișorului salvamarilor. Bucata a fost observată de turiști și ridicată de o echipă a SRI, iar accesul în zona respectivă a fost restricționat, relatează Digi24. Descoperirea vine la doar ...

Reţeaua de sateliţi Starlink a lui Elon Musk nu mai exclude Polonia din zona europeană de conexiuni la internet
Serviciul de internet prin satelit Starlink nu va exclude Polonia din zona europeană de roaming, în urma unui protest al Varşoviei, a anunţat joi ministrul polonez pentru domeniul numeric, Krzysztof Gawkowski, citat de agenția de știri AFP, informație preluată de Agerpres. „SpaceX a răspuns la cererea mea şi nu va ...

SUA retrag din Orientul Mijlociu portavionul Lincoln din cauza condiţiilor proaste de la bord şi a unor probleme tehnice
Statele Unite vor retrage din Orientul Mijlociu portavionul Abraham Lincoln din cauza degradării condiţiilor de la bord şi a unor probleme tehnice, afirmă joi presa americană citată de agenția de știri dpa, informație preluată de Agerpres. Conform unor surse din interior, în regiunea afectată de conflicte va fi trimis în ...

Investiție de 21,5 milioane de euro în infrastructura din Galați / Contract semnat pentru modernizarea axei rutiere Berheci – Brăhășești, cu o lungime de 16 km
Consiliul Județean Galați a dat startul unui proiect major de infrastructură rutieră și de mediu. Președintele instituției, Costel Fotea, a semnat recent contractul de lucrări pentru modernizarea axei rutiere Berheci – Nărtești – Gohor – Corcioveni – Brăhășești, o investiție de 111 milioane de lei (aproape 21,5 milioane de euro), ...

Înscrierile în Programul FIV pentru creşterea natalităţii încep luni
Înscrierile în Programul social de interes naţional de susţinere a cuplurilor şi a femeilor singure pentru creşterea natalităţii (FIV), ediţia 2026, vor începe luni, ora 10:00, şi se vor desfăşura până la 15 noiembrie, informează vineri Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale (MMFTSS), transmite Agerpres. Potrivit unui comunicat al ...

Economistul Tănase Stamule arată cu dovezi cine este vinovat de lipsa bateriilor de stocare a energiei: ”Procedura a fost anulată fără explicații”
Economistul Tănase Stamule, fost consilier de stat în Cancelaria premierului și decan al Facultății de Administrarea Afacerilor cu predare în limbi străine din ASE, acuză Ministerul Energiei că a anulat în 2023, fără o explicație publică concretă, primul apel PNRR pentru investiții în capacități de stocare a energiei, deși fuseseră ...

Economia se contractă / Datele INS arată o scădere de 0,8% a PIB în prima jumătate a anului 2026
În trimestrul II al anului, Produsul intern brut a înregistrat o scădere de 0,4% faţă de acelaşi trimestru din anul 2025 pe seria brută şi de 2% pe seria ajustată sezonier, arată datele Institutului Național de Statistică, citate de Economedia. În termeni reali, PIB din T2 nu s-a modificat față ...