veridica.ro

Ucraina solicită CIO să examineze statutul „neutru” al sportivilor ruși
Autoritățile sportive de la Kiev spun că au dovezi privind încălcarea de către aceștia a recomandărilor CIO.

Trump s-a oferit să vândă petrol american ţărilor care nu reuşesc să-şi asigure transportul prin Strâmtoarea Ormuz.
Într-un discurs de la Casa Albă el i-a asigurat pe americani că războiul din Iran se va încheiat în curând.

Mai multe state europene solicită Israelului să înceteze invazia în Liban
Statul evreu a anunțat că intenționează să creeze o zonă tampon în sudul Libanului, pe care să o controleze și după încetarea ostilităților.

Mark Rutte merge săptămâna viitoare la Washington pentru discuții cu Donald Trump
Secretarul General al NATO va încerca să detensioneze relația extrem de încordată între SUA și restul aliaților.

Putin afirmă că aderarea Armeniei la UE este imposibilă
Deși țara este membră a Uniunii Economice Eurasiatice, anul trecut, parlamentul armean a adoptat o lege pentru începerea negocierilor de aderare la UE.

România pierde procesul cu Pfizer în primă instanță
Un tribunal belgian obligă țara noastră să plătească 600 de milioane de euro pentru 29 de milioane de doze de vaccin antiCOVID nepreluate.

Trump pune presiune pe Curtea Supremă care dezbate dreptul la cetățenie prin nașterea în SUA
Guvernul american contestă dreptul copiilor cu părinți fără forme legale de a deveni automat cetățeni americani.

Petrolul scade sub 100 de dolari barilul după declarațiile încurajatoare ale lui Trump
Variațiile de preț din timpul războiului au urmat, în mare parte, afirmațiile președintelui american

Puterile europene își reafirmă angajamentul față de NATO după amenințările lui Trump
Președintele american a afirmat că ia serios în considerare retragerea SUA din Alianță

Rar atac aerian rusesc pe timpul zilei asupra Ucrainei
Au fost vizate instalații energetice și industriale din vestul țării

Forțele Aeriene Române încep o nouă misiune de Poliție Aeriană în regiunea baltică
Aproximativ 100 de militari și şase aeronave F-16 din Detașamentul „Carpathian Vipers” se află în Lituania.

Trump amenință cu retragerea SUA din NATO
Președintele american spune că Alianța este un tigru de hartie și că și Putin știe asta.