veridica.ro

Toni Greblă, revocat oficial din funcţia de preşedinte al AEP
Hotărârea Parlamentului a fost publicată în Monitorul Oficial.

Ilie Bolojan, vizită oficială astăzi la Chişinău
Preşedintele interimar al României va avea întâlniri cu preşedinta Maia Sandu, dar şi alţi înalţi oficiali moldoveni.

Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Ciolacu a fost respinsă
Parlamentarii PSD, PNL, USR, UDMR și ai minorităților nu au votat.

Volodimir Zelenski a plecat de la Casa Albă fără să semneze nici un acord
Discuțiile între cei doi președinti și delegațiile lor s-au purtat în Biroul Oval într-o atmosferă incediară.

Grecia blocată de proteste
Sute de mii de greci au ieșit pe străzile marilor orașe furioși că la doi ani de la accidentul feroviar în care au murit 57 de oameni, problemele sunt aceleași.

Israel și Hamas au început negocierile pentru a două fază a acordului de încetare a focului
Discuțiile au loc la Cairo în prezența oficialilor din Qatar și Statele Unite.

Regele Charles îl invită pe Donald Trump la Palatul Buckingham
Purtătorul invitației a fost premierul britanic Keir Starmer.

India şi Uniunea Europeană vor să accelereze negocierea acordului de liber schimb
Contextul este legat de tensiunile comerciale cu Statele Unite

PROPAGANDĂ DE RĂZBOI: Zelenski, acuzat în Rada de terorism și uzurparea puterii
Președintele Ucrainei a fost acuzat în Parlamentul de la Kiev că este un terorist și uzurpator care nu vrea pacea cu Rusia, potrivit presei pro-Kremlin.

Rusia susţine că a dejucat o încercare ucraineană de asasinare a unui preot apropiat de Putin
Serviciile ruse de securitate spun că au reţinut doi suspecţi care şi-au recunoscut intenţia.

Procurorul general al SUA cere FBI să predea toate dosarele despre infractorul sexual Jeffrey Epstein
Pamela Bondi a trimis o scrisoare Biroului Federal pe care îl somează să predea până vineri, până la ora 15, toate dosarele legate de Jeffrey Epstein.

În Germania încep discuţiile pentru formarea guvernului
Negocierile dintre conservatori şi social-democraţi se anunţă dificile