veridica.ro

Cel mai lung protest: georgienii continuă să iasă în stradă pentru un viitor în UE

De patru luni, georgienii protestează zilnic față de abandonarea parcursului european de o guvernare văzută ca pro-rusă. Răspunsul tot mai dur al autorităților nu a reușit să-i descurajeze pe manifestanți.

Rata șomajului a coborât la 3,37% în luna februarie

Peste 73% din șomeri înregistrați la nivel național provin din mediul rural.

Vicepreședintele american vizitază Groenlanda într-un climat politic tensionat

Donald Trump afirmă repetat că vrea să preia teritoriul danez într-un fel sau altul

Premierul australian convoacă alegeri anticipate

Premierul laburist, Anthony Albanese, a anunțat că scrutinul va avea loc pe 3 mai.

NATO numeşte condiţiile pentru desfăşurarea de trupe europene în Ucraina

Lideri europeni au conventi să trmită o forţă de descurajare a Rusiei după încheierea unui tratat de pace

Regele Charles a fost internat în spital

Suveranul Marii Britanii a fost spitalizat joi din cauza unor efecte secundare ale tratamentului împotriva cancerului.

Cutremur puternic în Myanmar

Seismul a avut o magnitudine de 7,7 și a fost resimțit și în Tailanda și sudul Chinei.

Kievul şi Casa Albă răspund ideii lui Putin de înlocuire a guvernului ucrainean

Liderul de la Kremlin a sugerat o administrare temporară a Ucrainei pentru a pune capăt războiului.

CCR a respins contestațiile suveraniștilor la legislația privind apărarea

Actele normative respective permit României să doboare dronele care intră ilegal în spațiul nostru aerian.

Astăzi are loc prima ședință a CSAT condusă de Ilie Bolojan

Pe ordinea de zi se află conflictul din Ucraina, negocierile de pace cu Rusia și implicațiile pentru România.

Putin condiționează pacea în Ucraina de îndepărtarea lui Volodimir Zelenski

Liderul de la Kremlin a sugerat ca Ucraina să fie plasată sub o administrație temporară pentru a permite organizarea de noi alegeri.

FAKE NEWS: Republica Moldova, atrasă în coaliția europeană anti-Trump

Europa se militarizează și creează o coaliție anti-Trump în care este atrasă și Republica Moldova, în schimbul promisiunii de aderare la UE, potrivit politnavigator.net