veridica.ro

Guvernul britanic spune că sunt mai multe propuneri pentru încetarea focului în Ucraina
Londra a refuzat să comenteze ideea franceză a unui armistițiu parțial care să testeze dorința de pace a Rusiei

Un mort și mai mulți răniți în Germania
În orașul Mannheim din sud-vestul Germaniei, o mașină a intrat în mulțime ucigând o persoană.

Contestația lui Călin Georgescu față de măsura controlului judiciar se va judeca miercuri
Fostul candidat este cercetat penal pentru instigare la acţiuni împotriva ordinii constituţionale şi alte infracţiuni.

Austria are guvern după cinci luni de negocieri
Executivul susținut de o coaliție tripartităde centru, care a exclus extrema dreaptă, a depus jurământul.

Amenințările cu anexarea Canadei vor fi discutate cu Regele Charles
Premierul Justin Trudeau, care a participat la summitul de la Londra, va fi primit luni seară de Regele Charles.

Adrien Brody la al doilea Oscar pentru cel mai bun actor
Este categoria la care a fost nominalizat și Sebastian Stan pentru rolul din The Apprentice, dar statueta i-a revenit actorului american pentru rolul din filmul The Brutalist.

„Coaliția bunei voințe”
După summitul de duminiă de la Londra, premierul Keir Starmer a anunțat un plan de colaborare cu Ucraina pentru a pune capăt războiului.

Zelenski este gata să semneze acordul privind mineralele rare
Președintele Volodimir Zelenski a declarat presei britanice, după summitul de la Londra, explocând că crede că poate salva relația cu președintele american după întâlnirea explozivă din Biroul Oval.

FAKE NEWS: Antisemitismul românesc este provocat de evrei
Legionarii au întemeiat teatrul evreiesc din Capitală, iar România a protejat populaţia evreiască de ororile războiului, spune un cunoscut antisemit român.

Puterea de la Tbilisi, încântată de schimbarea de ton a SUA față de Ucraina
După ce derapajele sale anti-democratice și anti-ucrainene i-au compromis relațiile cu Occidentul, Visul Georgian speră să își poată „reseta” relațiile cu SUA, acum că aceasta este condusă de Donald Trump.

Puţin peste un sfert din cetățenii României au folosit servicii publice online în 2024
La nivelul Uniunii Europene, media este de 70 de procente.
