veridica.ro

Liderul separatiștilor kurzi din Turcia îndeamnă la depurerea armelor

Președintele Erdogan ar scăpa de o imensă presiune dacă mișcarea kurdă va fi dizolvată

Fermierii est-europeni își reiau protestele

Nmulțumirile sunt legate de importurile ieftine din America de Sud și Ucraina

Zelenski face o escală în Irlanda în drum spre Statele Unite

Premierul iralndez spune că Ucraina ar beneficia de unele garanții de securitate prin aderarea la UE

Putin avdertizează Occidentul să nu saboteze apropierea Rusiei de Statele Unite

O nouă întâlnire ruso-americană a avut loc la Istanbul pentru restabilirea relațiilor diplomatice.

Vladimir Putin, făcătorul de pace

Rusia vrea pace în Ucraina, iar „dictatorul” Zelenski și europenii, război, scrie presa pro-Kremlin. Aceasta ignoră faptul că rușii sunt cei care continuă războiul de tip imperial, avansând în țara pe care au invadat-o încă din 2014.

Atac în nordul Israelului

Cel puțin 10 oameni au fost răniți după ce o mașină a intrat în mulțime

Partidele de centru din Austria au ajuns la un acord

La cinci luni după alegerile legislative din Austria, cele mai importante partide din parlamentul de la Viena vor forma coaliția de guvernare.

Starul american Gene Hackman a fost găsit mort împreună cu soția și câinele lor

Multiplu laureat al premiului Oscar, Gene Hackman, 95 de ani, locuia în Santa Fe unde a fost găsit fără suflare alături de soția sa, pianista Betsy Arakawa, 63 de ani și câinele familiei.

Liderul sârbilor bosniaci a fost condamnat pentru acțiuni separatiste

Miodrag Dodik, liderul pro-rus din Republika Srpska, entitate sârbă din Federația Bosnia și Herțegovina, a fost condamnat de un tribunal de la Sarajevo la un an închisoare.

Marea Britanie își asumă orice rol în Ucraina, dar doar cu sprijinul SUA

Premierul britanic, Keir Starmer a declarat la plecarea spre Washington că SUA ar trebui să ofere o garanție de securitate oricărei forțe europene de menținere a păcii în Ucraina.

Fraţii Tate au părăsit România

Cei doi aveau interdicţie de a părăsi ţara, dar măsura a fost anulată de procurorul de caz.

Hamas a returnat corpurile neînsuflețite a 4 ostatici

Schimbul a fost făcut miercuri seară, iar în schimbul lor Israelul a eliberat 600 de deținuți palestinieni.