veridica.ro

Premierul Ciolacu și membri ai cabinetului, vizită oficială în Turcia

Alături de președintele turc Erdoğan, aceștia vor participa la un Consiliu de Cooperare Strategică la Nivel Înalt, echivalentul ședințelor comune de guvern.

Bombardamente masive în Fâșia Gaza

În sud, o lovitură a distrus o casă din orașul Rafah, ucigând trei oameni și rănind opt.

Iran: cinci zile de doliu național după moartea președintelui Ebrahim Raisi

Alegerile prezidențiale anticipate trebuie organizate „în termen de 50 de zile”, adică până pe 1 iulie.

Piloții români de F16 , exerciții în parteneriat cu Alabama National Guard

Aceștia au exersat realimentarea în aer pe timp de zi şi de noapte.

Accident mortal pe Dunăre, la nord de Budapesta

Două persoane au murit, iar alte cinci sunt dat…

25 de ani de închisoare pentru un rus care voia să incendieze comisariate militare

O persoană din Ucraina invadată l-ar fi instruit cum să confecţioneze bombe cu benzină.

Partidul extremist AUR, acuzat de furt intelectual

Formațiunea condusă de George Simion se promovează cu ajutorul unor clipuri realizate acum 10 ani, în cadrul unei campanii pro-vot.

Cel puţin 11 morţi în regiunea ucraineană Harkov, lovită cu rachete de armata rusă

Invadatorii sunt acuzaţi că au recurs „din nou” la tactica criminală a loviturilor succesive asupra aceluiaşi loc.

România a trimis aproape 90.000 de conserve în Gaza ca ajutor umanitar

Costurile livrării au fost suportate de Comisia Europeană.