veridica.ro

China refuză să explice de ce a fost demis ministrul Apărării, Li Shangfu

În ajun, media oficiale anunțaseră doar că omul, abia învestit în martie, a fost „înlăturat” din funcție.

Revizionismul climatic, impulsionat de populism și „interesul economic”

Discursuri populiste în numele „interesului economic” și costuri economice reale subminează lupta împotriva schimbărilor climatice și alimentează revizionismul climatic.

China vrea relaţii stabile cu Statele Unite

Preşedintele Xi Jinping spune că lumea întreagă depinde de modul în care se înţeleg cele două puteri.

Comisiile parlamentare de apărare au aprobat cumpărarea de către MApN a 32 de avioane F-35

Achiziția, în valoare de 6,5 miliarde de dolari, este cea mai scumpă din istoria armatei române.

Epurări la vârful regimului comunist chinez

Ministrul Apărării, Li Shangfu, a fost concediat după ce n-a mai apărut în public din august, când a făcut vizite în Rusia și Belarus.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a condamnat Rusia pentru că nu a cooperat la ancheta privind uciderea unui opozant cecen

Presupusul autor al asasinatului, precum și președintele cecen pro-rus Ramzan Kadîrov, pe care contraspionajul austriac îl suspectează că se află în spatele crimei, nu au putut fi audiați de instanță, fiindcă Moscova nu a dat curs unei cereri de asistență judiciară.

Polonia: PiS se va agăța de putere chiar și sub un guveern condus de Donald Tusk

Conservatorii polonezi au pierdut alegerile, dar își mențin pârghiile în stat prin oamenii numiți și legile adoptate cât timp s-au aflat la putere. PiS vrea să profite și de fracționarea adversarilor săi.

DEZINFORMARE: România s-a angajat să primească 3 milioane de refugiaţi din Israel

Un tratat secret din 1999 obligă România să primească 3 milioane de evrei în cazul dispariţiei Israelului, conform unei cunoscute publicaţii antisemite.

Senatul României a votat înființarea unui Institut pentru Sprijinirea Integrării Republicii Moldova în UE

Institutul va avea rolul de a acorda asistenţă tehnică instituţiilor şi autorităţilor publice din Republica Moldova.

Al cincilea cetățean româno-israelian ucis în conflictul Israel-Hamas

Ministerul de Externe a anunțat decesul a încă unei persoane cu dublă cetățenie, israeliană și română, cu domiciliul în Statul Israel.

Poliția spaniolă a găsit bijuterii furate din patrimoniul istoric ucrainean, cu o valoare estimată de peste 60 de milioane de euro

Majoritatea au fost recuperate în septembrie, într-o operațiune împotriva unei „rețele infracționale implicate în traficul ilegal de bunuri culturale din Ucraina”.