veridica.ro

Rusia acuză Ucraina că a încercat să captureze un bombardier strategic
Moscova susține că au fost implicate și servicii secrete din unele țări NATO

Parisul după alegeri: premierul vrea să demisioneze, președintele îi cere să rămână
Franța se pregătește să găzduiască Jocurile Olimpice.

Gabriel Resources a contestat decizia prin care România a câștigat procesul în dosarul Roșia Montană
Compania canadiană reclamă relațiile a doi dintre membrii tribunalului de arbitraj și avocatul României.

Mircea Geoană, lider în topul încrederii românilor în politicieni
Secretarul general adjunct al NATO se află în mijlocul unui scandal de plagiat.

China și Ungaria au poziții similare față de războiul din Ucraina
Premierul ungar a discutat subiectul cu președintele chinez, într-o vizită surpriză la Beijing.

Cel puțin 15 morți și zeci de răniți în Ucraina invadată
Bombardamentele rusești au avariat și un spital de copii.

Ucraina, Republica Moldova și România vor colabora în domeniul transportului de gaze
Cele trei state vor coopera şi pentru a consolida capacitatea de a contracara amenințările hibride rusești.

Incertitudini în Franța, după alegerile parlamentare
Analiștii spun că paralizia politică e cel mai probabil scenariu.

România: PSD își adjudecă alegerile cu repetiție de la Costinești
Luna trecută, candidatul liberal câștigase la un vot diferență, după ce două persoane, între care un cetăţean ucrainean, au votat fără a avea acest drept.

Autoritatea Naţională Fitosanitară va verifica pepenii româneşti pentru determinarea reziduurilor de pesticide
Operaţiunea de control tematic numită „Pepenele românesc” se va derula în perioada 8 iulie – 31 august.

Armata rusă de invazie pretinde c-a mai „eliberat” un sat ucrainean
Și că și-a „îmbunătățit, astfel, situația tactică”.
